UN ȘANTIER DE MARI DIMENSIUNI a apărut în spatele Spitalului Județean Vâlcea


Reprezentanții Consiliului Județean Vâlcea au transmis marți, 10 august 2021, informații despre stadiul lucrărilor care se desfășoară în imediata vecinătate a Spitalului Județean Vâlcea (mai precis în spatele acestuia, în apropierea policlinicii). Aici se construiește o nouă clădire, muncitorii deschizând deja un șantier de mari dimensiuni.
„La Spitalul Nou din Râmnicu Vâlcea, așa cum îl știe toată lumea, reabilităm partea veche, adică Policlinica. Aici construim prima clădire nouă de spital de la Revoluție încoace, din municipiu. Se lucrează cu simț de răspundere chiar dacă afară arde soarele. S-au făcut lucrări de stabilizare a terenului, devieri de rețele și alte lucrări specifice astfel încât acest proiect să reușească! Sunt prezent pe șantierele unde avem lucrări și urmăresc cu îngrijorare faptul că, până acum, nu s-a deschis nicio axă de finanțare pentru noi proiecte. Noi scriem la documentații și suntem pregătiți să accesăm în continuare fonduri europene”, a declarat Constantin Rădulescu, președintele Consiliului Județean Vâlcea, cu privire la acest subiect.

Posting....