Un neamț și-a primit înapoi bunurile pierdute de opt ani în Vâlcea


În urma investigațiilor efectuate într-o cauză privind dispariția unui cetățean german, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale și Poliției Orașului Brezoi prin Centrul de Cooperare Polițienească Internațională și cu sprijinul Poliției Judiciare a Landului Brandenburg au reușit să identifice un bărbat de 59 de ani din Landul Brandenburg, proprietarul bunurilor descoperite în zona muntoasă.
Întrebat de cele întâmplate acesta a relatat că în urmă cu aproximativ 8 ani de zile s-a aflat în România unde a făcut mai multe drumeții, una dintre ele fiind făcută în munții Căpățânii, unde din cauza temperaturilor foarte ridicate și a lipsei apei, situația a devenit amenințătoare, astfel că el și celelalte patru persoane și-au lăsat în urmă toate bunurile.
În final nimeni nu a avut de suferit, toți întorcându-se în Germania. Bărbatul dorește să mulțumească foarte mult pentru eforturile depuse de toți cei implicații în investigații. Bunurile descoperite vor ajunge la proprietar prin biroul ofițerilor de legătură internațională.

ȘTIREA INIȚIALĂ:

La data de 7 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Poliției orașului Brezoi au fost sesizați de un bărbat din localitate, cu privire la faptul că, în punctul Cheile Vultureasa din Munții Căpățânii a descoperit mai multe echipamente montane.
A fost formată o echipă de cercetare care s-a deplasat la fața locului, unde au constatat că cele reclamate se confirmă, fiind descoperite mai multe echipamente montane care prezentau urme vizibile de degradare.
Polițiștii efectuează cercetări pentru clarificarea situației proprietarului bunurilor descoperite.
• Material realizat cu sprijinul IPJ Vâlcea