Un copil şi-a găsit sfârşitul după ce s-a urcat pe un stâlp de înaltă tensiune


Copil• tragedia s-a petrecut în oraşul Bălceşti
În ziua de 4 octombrie, în jurul orei 15.00, poliţiştii oraşului Bălceşti au fost sesizaţi prin SNUAU 112 cu privire la faptul că un copil a fost electrocutat. La faţa locului au sosit trei echipaje de prim-ajutor, precum şi un elicopter SMURD Craiova. Cadrele medicale au încercat resuscitarea copilului, însă, din păcate, în cele din urmă au fost nevoite să constate decesul. Din cercetările efectuate la faţa locului, s-a stabilit că minorul, în vârstă de 13 ani, în timp ce se afla cu vacile la păşunat, s-a urcat pe un stâlp de înaltă tensiune, iar apoi s-a electrocutat. În cauză, oamenii legii au deschis dosar de cercetare penală pentru ucidere din culpă. Cadavrul micuţului a fost depus la morga din oraşul Bălceşti, ulterior având loc necropsia pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului.