Un colegiu din Râmnic primește sprijin pentru a încuraja performanța elevilor


În acest an, Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân” aniversează 100 de ani de existenţă, răstimp în care a devenit una dintre şcolile de prestigiu ale oraşului şi o prezenţă constantă în topul celor mai bune licee din România. Municipalitatea Râmnicului a sprijinit în ultimii ani performanţa finanţând mai multe participări ale elevilor de aici la competiţii de prestigiu, precum şi organizarea unor concursuri găzduite de liceul de la poalele Capelei: una dintre primele prezenţe ale echipei „Bionic Royals” la o competiţie de robotică – „First Tech Challenge” 2017, participarea unui grup de elevi la Festivalul Naţional „Chants, sons sur scene”, Baia Mare 2018, organizarea unor ediţii ale concursurilor naţionale „Tehnici Matematice”, „Matematica – Modus Vivendi” sau colocviul-concurs „Marin Sorescu”.
De asemenea, elevi ai Colegiului Naţional „Mircea cel Bătrân” s-au numărat printre cei premiaţi în fiecare an de Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea pentru notele de 10 luate la examenele verii, performanţele lor fiind răsplătite cu sume substanţiale: între 1.000 şi 3.000 de lei pentru rezultatul maxim la Evaluare Naţională şi 3.000 sau 4.000 lei pentru acelaşi rezultat la Bacalaureat.
• Biroul de Presă al Primăriei Râmnicu Vâlcea