Du-te la...

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

14 aprilie 2021

Un bihorean și-a găsit «nașii» la Vâlcea: A AJUNS DUPĂ GRATII!


Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea au anunțat că, în data de 8 februarie 2021, polițiștii din orașul Băbeni au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat în vârstă de 35 de ani, domiciliat în comuna Bratca din județul Bihor. Acesta s-ar face vinovat de comiterea infracțiunii de conducerea unui autoturism pe drumurile publice fără a deține permis de conducere. Infracțiunea s-a produs la mijlocul lunii ianuarie!
„În fapt, la data de 17 ianuarie 2021, în jurul orei 10.30, în timp ce acționau pe raza comunei Frâncești, polițiștii au efectuat semnalul regulamentar de oprire a unui autoturism. Întrucât conducătorul autoturismului nu a oprit la semnalul poliţistului, s-a procedat la urmărirea autoturismului până când acesta a intrat în coliziune cu un gard din beton, pe raza comunei Frâncești, satul Coșani. Din autoturism au coborât trei persoane (conducătorul auto și alți doi ocupanți), care au reușit să fugă de la fața locului.
Polițiștii din cadrul Poliției orașului Băbeni au depistat conducătorul auto, care nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule și au documentat activitatea infracțională a acestuia. La data de 8 februarie 2021, au dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore și introducerea acestuia în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Vâlcea. Polițiștii continuă cercetările, sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea”, au informat reprezentanții IPJ Vâlcea prin intermediul unui comunicat de presă.
• Material realizat cu sprijinul IPJ Vâlcea
Sursă foto: Arhivă

Etichete: , , , ,

Poți comenta aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Alte articole de la Actualitate