Un bărbat din Stoilești este cercetat pentru uciderea concubinei sale


• până la moarte, femeia a agonizat în comă timp de două săptămâni
În data de 29 octombrie, în jurul orei 18.20, poliţişti din Stoileşti au fost informaţi telefonic de către o femeie din municipiul Sibiu cu privire la faptul că sora sa, Delia Angela C., care locuia fără forme legale în comuna Stoilești împreună cu concubinul său, Mihăiţă T., a fost transportată cu ambulanţa la Spitalul Județean Vâlcea. Conform primelor informații, femeia din Stoilești a ajuns în stare gravă la spital, în noaptea de 27/28.10.2014, ea aflându-se în comă.
După efectuarea probatoriului, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale şi cei ai postului din comuna Stoileşti au stabilit că, în zilele de 26, 27 și 28 octombrie, pe fondul unui conflict, Mihăiţă T. a agresat-o pe concubina sa. Bărbatul i-a aplicat femeii multe lovituri la nivelul feţei, capului şi corpului. În urma loviturilor primite, victimei i s-a produs un hematom subdural care, în final, a dus la deces. Moartea femeii s-a petrecut în data de 13 noiembrie.

Bărbatul în cauză a fost reținut pentru 24 de ore
Luni, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea a dispus reţinerea lui Mihăiţă T., pentru 24 ore. Conform informațiilor ce ne-au fost furnizate de către IPJ Vâlcea, bărbatul în cauză va fi cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovituri sau vătămări cauzatoare de moarte.

Polițiștii au „mirosit” urmele unui braconier

braconier-peste21
Zilele trecute, oamenii legii din comuna Dăeşti au identificat un bărbat din municipiul Râmnicu Valcea în timp ce pescuia cu unelte interzise în apele râului Olt. Pentru a-și spori captura, braco­nierul folo­sea plasă monofilament tip para­şută. Pentru comiterea acestei fapte, oamenii legii au întocmit pe numele bărbatului dosar penal. El va fi cercetat pentru săvâr­şirea infrac­ţiunii prevă­zută de art. 64, lit. K din OUG 23/2008.