Ultima întâlnire


Totdeauna m-am mândrit cu prietenia universitarului Pompiliu Manea, prof. dr. ing., unul dintre cei mai uluitori performeri pe care i-am cunoscut: a deschis și a prezentat în public prima colecție din țară de aparatură medicală, care îi poartă numele; în anul 1990, la 24 ianuarie, a întemeiat prima şi cea mai importantă firmă privată de aparatură medicală din România (TEMCO), cu sediul central în Cluj-Napoca şi  cu 10 reprezentanţe în principalele centre medicale universitare din România; a elaborat peste 200 de articole şi lucrări ştiinţifice, publicate în ţară şi străinătate şi 11 cărţi (autor şi coautor), unele  dintre acestea – „Instalaţii electromecanice în tehnica medicală”, „Economie şi Administraţie Sanitară” (sub redacţia dr. ec. Alexandru Popescu), „Colecţia de Aparatură Medicală «Pompiliu Manea»”, „Aparatura de Radiologie şi Imagistică Medicală” – fiind primele manuale destinate învăţământului tehnic-medical din România; a fondat și a condus, ca director, „Revista de Economie şi Administraţie Sanitară”; a făcut înconjurul lumii, publicând apoi o carte unică în literatura de călătorie, ilustrată cu peste 700 de fotografii,  „Peregrin pe cinci continente”, primită cu unanime și meritate elogii; a luat parte la două expediții, la Polul Sud și la Polul Nord, călătorind „până la capătul pământului”, cum îi plăcea să spună.
Joia trecută, s-a întors dintr-un inedit TUR al CAPITALELOR EUROPEI, la capătul a 102 zile petrecute în cele mai importante metropole ale continentului. A călătorit, la volanul autoturismului său, ori în avioane, trenuri, autocare sau nave maritime, ca să ducă din capitală în capitală mesajul clujenilor, ca ambasador al acestora, de a fi declarat orașul  din inima Transilvaniei, în 2021, CAPITALĂ CULTURALĂ EUROPEANĂ. Era mândru de întreprinderea sa, a venit din această călătorie numai cu gânduri bune și laude, urmând să-și aștearnă însemnările într-o nouă carte. Vineri, sâmbătă și duminică până la amiază a avut timp să-mi vorbească pe îndelete despre ideile care urma să le aștearnă pe hârtie. Dar timpul n-a mai avut răbdare, cum se întâmplă deseori cu oamenii mari. A fost ultima noastră întâlnire. La prânz, duminică, din poarta Palatului TEMCO din Cluj-Napoca nu-i venea să ne despărțim. Parcă mai avea încă un cuvânt de spus, parcă  mai avea încă un gând în suflet – sau poate numai așa să ne mai privească o clipă cu ochii săi mari, inteligenți și blânzi ca ai unei icoane.
Vestea morții fulgerătoare a dragului meu frate și prieten Pompiliu Manea, primită luni, 15 iunie, în jurul orei 17.30, m-a pironit locului. Minute în șir m-am întrebat dacă nu e o farsă. Vorbisem cu el la telefon, duminică seara, după ce a ajuns acasă de la un spectacol de operă, iar eu mă aflam deja în Râmnic. Incredibilul se întâmplase. Dumnezeu l-a luat în dreapta Sa în chiar ziua când, cu 126 de ani în urmă, sufletul Poetului Nepereche s-a  înălțat la Cer. Pompiliu Manea l-a iubit pe Eminescu așa cum și-a iubit soția, copii și nepoții. „Dragostea mea față de Eminescu este una de care nu m-am vindecat toată viața și sunt sigur că nu mă voi vindeca  nici când voi trece în lumea astrelor.”
Adio, scump prieten! Drum bun în această călătorie fără întoarcere! Viața fără tine îmi va fi foarte grea. Mi-ai fost și-mi vei rămâne în suflet ca un uriaș cu fruntea în soare. În imensul senin unde te afli acum, sunt sigur că Dumnezeu ți-a încredințat un înger să te aibă mereu sub aripa Sa ocrotitoare. Prietenia noastră va curge înainte, fără amurg.