Totul despre cele cinci ghiduri POR


Ghidurile solicitantului pentru 5 obiective specifice din Programul Operaţional Regional (POR), dedicate dezvoltării urbane durabile (Axa proritară 4), au fost publicate spre consultare publică pe site-ul programului. Eventualele observații și propuneri pot fi transmise, pentru fiecare ghid în parte, la adresa regio@mdrap.ro, până la data de 18 aprilie 2017.
Ghidurile privesc modul de accesare a fondurilor europene prin POR pentru proiecte menite să contribuie la dezvoltarea urbană durabilă, din următoarele categorii de obiective specifice (OS): reducerea emisiilor de carbon; îmbunătățirea mediului urban, revitalizarea orașelor, regenerarea și decontaminarea terenurilor industriale dezafectate; regenerarea fizică, economică și socială a comunităților defavorizate; creșterea calității infrastructurii în vederea asigurării accesului sporit la educaţie timpurie; creșterea calității infrastructurii educaționale relevante pentru piața forței de muncă.
Prioritatea de investiții 4e – „Promovarea unor strategii cu emisii scăzute de dioxid de carbon pentru toate tipurile de teritorii, în special pentru zonele urbane, inclusiv promovarea mobilității urbane multimodale durabile și a măsurilor de adaptare relevante pentru atenuare”:
• Obiectivul specific 4.1 este „Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reședință de județ prin investiții bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă” și se adresează municipiilor reşedinţă de judeţ, cu excepţia municipiului Tulcea, din şapte regiuni de dezvoltare ale României: Nord-Est, Sud-Est, Sud-Muntenia, Sud-Vest Oltenia, Vest, Nord-Vest, Centru. Valoarea totală eligibilă a Cererilor de finanţare este de minimum 1.000.000 euro și de maximum 20.000.000 euro, echivalent în lei la cursul de schimb Inforeuro valabil la data depunerii Cererii de finanţare. Prioritatea de investiții 4.2 – „Realizarea de acțiuni destinate îmbunătățirii mediului urban, revitalizării orașelor, regenerării și decontaminării terenurilor industriale dezafectate (inclusiv a zonelor de reconversie), reducerii poluării aerului și promovării măsurilor de reducere a zgomotului”:
• Obiectivul specific al acestei axe prioritare îl reprezintă reconversia și refuncționalizarea terenurilor și suprafețelor degradate, vacante sau neutilizate din muncipiile reşedinţă de judeţ. Valoarea eligibilă a proiectului poate fi de minim 100 000 euro, iar valoarea maximă totală a proiectului poate fi de 5 milioane euro (echivalent în lei la cursul de schimb Inforeuro valabil la data lansării apelului de proiecte). Sunt eligibile numai proiectele care sunt parte componentă a unei strategii integrate de dezvoltare urbană, selectate de către Autoritatea Urbană de la nivelul municipiului reședință de județ – Organism Intermediar POR de nivel secundar și incluse în Documentul Justificativ pentru finanțare prin FESI 2014-2020.
Prioritatea de investiții 4.3 – „Oferirea de sprijin pentru regenerarea fizică, economică și socială a comunităților defavorizate din regiunile urbane și rurale”:
• Obiectivul specific al acestei axe prioritare îl reprezintă îmbunătățirea regenerării fizice, economice și sociale a comunităților marginalizate din municipiile – reședință de județ din România, cu excepţia municipiului Tulcea și a municipiului Bucureşti. Această prioritate de investiții vizează, printr-o abordare complexă, rezolvarea problemelor de infrastructură, sociale și economice concentrate în anumite zone din interiorul orașelor, defavorizate și marginalizate, în scopul de a promova incluziunea socială a populației marginalizate.
Măsurile vor fi promovate printr-o abordare integrată, promovând investiții în asigurarea condițiilor de bază infrastructu­rale și pentru locuire (utilități, accesibilitate, spații publice etc.), dezvoltarea funcțiilor sociale și comunitare, precum și, atunci când este cazul, combaterea segregării și consolidarea coeziunii sociale a populației afectate. Valoarea eligibilă a unui proiect în cadrul priorității este de minimum 100.000 de euro și valoarea totală maximă a unui proiect este de 5 milioane euro (echivalent în lei la cursul de schimb inforeuro valabil la data lansării apelului de proiecte).
Prioritatea de investiții 4.4 Investițiile în educație, în formare, inclusiv în formare profe­sională pentru dobândirea de compe­tențe și învățare pe tot parcursul vieții prin dezvoltarea infrastructurilor de educație și formare:
• Obiectivul Specific 4.4 – Creșterea calității infrastructurii în vederea asigurării accesului sporit la educaţie timpurie şi sprijinirea participării părinţilor pe piaţa forţei de muncă: această prioritate de investiție se adresează se adresează municipiilor reşedinţă de judeţ, cu zonele funcţionale urbane ale acestora, din şapte regiuni de dezvoltare ale României, definite în Anexa la Legea nr. 315/2004 privind dezvoltarea regională în România: Nord-Est, Sud-Est, Sud-Muntenia, Sud-Vest Oltenia, Vest, Nord-Vest, Centru, cu excepţia municipiului Tulcea, care face parte din cadrul ADI „ITI Delta Dunării” şi va beneficia de un apel dedicat acestei structuri.
Valoarea finanțării nerambursabile acordate este de minimum 100 000 euro, echivalent în lei la cursul de schimb Inforeuro valabil la data lansării apelului de proiecte. Aceste plafoane se aplică întregii valori a finanțării nerambursabile.
• Obiectivul Specific 4.5 – Creșterea calității infrastructurii educaționale relevante pentru piața forței de muncă în cadrul Programului Operaţional Regional (POR) 2014-2020:
Această prioritate de investiție se adresează se adresează municipiilor reşedinţă de judeţ, cu zonele funcţionale urbane ale acestora, din şapte regiuni de dezvoltare ale României, definite în Anexa la Legea nr. 315/2004 privind dezvoltarea regională în România: Nord-Est, Sud-Est, Sud-Muntenia, Sud-Vest Oltenia, Vest, Nord-Vest, Centru, cu excepţia municipiului Tulcea, care face parte din cadrul ADI „ITI Delta Dunării” şi va beneficia de un apel dedicat acestei structuri. Valoarea finanțării nerambursabile acordate este de minimum 100 000 euro, echivalent în lei la cursul de schimb Inforeuro valabil la data lansării apelului de proiecte. Aceste plafoane se aplică întregii valori a finanțării nerambursabile.
Elementul central al dezvoltării urbane durabile îl constituie finanțarea proiectelor de dezvoltare urbană în baza unor strategii integrate de dezvoltare urbana (SIDU) care abordează provocările economice, de mediu, climatice, demografice și sociale din orașe. SIDU constituie cadrul pentru selectarea operațiunilor (proiectelor) individuale de dezvoltare urbană.
Depunerea proiectelor în cadrul Axei prioritare 4 – Sprijinirea dezvoltării urbane durabile se va face în conformitate cu prevederile Documentului cadru de implementare a dezvoltării urbane, document publicat la adresa electronică http://www.inforegio.ro/ro/por-2014-2020/apeluri-proiecte.html.
Ghidurile au fost lansat în consultare de Autoritatea de Management a POR, care funcționează în cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice şi Fondurilor Europene (MDRAPFE).