Du-te la...

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

20 octombrie 2020

Mica Unire

Elevii de la CNI „Matei Basarab”, pe urmele domnitorului Cuza

La finele săptămânii trecute, elevii clasei I F, coordonați de profesor învățământ primar Maria Ungureanu, de la Colegiul Național de Informatică „Matei Basarab” din Râmnicu Vâlcea, au marcat Mica Unire. Copiii au venit îmbrăcați în port popular și au intrat într-o clasă amenajată tipic sărbătorii de 24 ianuarie. Au urmărit câteva materiale dedicate domnitorului Alexandru

„Hai să dăm mână cu mână”, la Școala Gimnazială Nr. 4 din Râmnic

Elevii și profesorii Școlii Gimnaziale Nr. 4 Râmnicu Vâlcea și ai Grădiniței cu Program Prelungit „Dumbrava Minunată” au sărbătorit Mica Unire prin activități organizate atât la nivelul fiecărei clase, cât și în curte, printr-o uriașă Horă a Unirii. Astfel, copiii de la Grădinița „Dumbrava Minunată” au cântat, au colorat diverse scene ale momentelor care s-au

160 de ani de la Mica Unire

Joi, 24 ianuarie, s-au împlinit 160 de ani de la unirea celor două țări românești, Muntenia și Moldova, în 1859, întocmindu-se actul fondator al României moderne. Sărbătoarea a fost marcată și la Râmnicu Vâlcea, unde reprezentanții administrației publice județene s-au întâlnit la sediul Arhivelor Naționale Vâlcea. Prefectul județului, Florian Marin, a ținut să transmită un

50 de elevi de la Energetic, interesați de Mica Unire

Elevi de la clasele de handbal feminin și protecția mediului, din cadrul Colegiului Energetic, însoțiți de către director adj. Mariana Marica, prof. Ovidiu Tănase, prof. Florin Cîrciu au participat la Muzeul Memorial „Nicolae Bălcescu”, la prima activitate propusă de gazde în cadrul programului Centenarul Marii Uniri, intitulată „Unirea Principatelor – fundamentul Marii Uniri”. Elevii au

Elevii din Călimănești au marcat Mica Unire

Mica Unire a fost marcată și de către elevii Liceului Tehnologic de Turism din orașul Călimănești, acțiunea având ca slogan „Să ne unim și posteritatea ne va binecuvânta”. La eveniment au participat reprezentanți ai: Primăriei Călimănești, Arhiepiscopiei Râmnicului, Inspectoratului Școlar Județean Vâlcea, Bibliotecii „A.E. Baconsky”, elevi și profesori. Sub îndrumarea cadrelor didactice, elevii au pus

Mica Unire, sărbătorită și la Râmnicu Vâlcea

Astăzi, pe platoul din fața Prefecturii Vâlcea, a fost marcată cu fast Mica Unire realizată în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza. Cum ne-am obișnuit deja, momentul a demarat cu o scenetă a actorilor Teatrului „Ariel”, ce au reconstituit evenimentele din 24 ianuarie 1859. Momentul teatral a fost urmat de Hora Unirii, după care toți

Laurențiu Coca, din nou, în mijlocul vâlcenilor

Duminică dimineața, pe un ger aspru, printre puținii parlamentari ai județului nostru care au catadicsit să participe la manifestările organizate, în fața Prefecturii, cu prilejul Micii Uniri s-a numărat și Laurențiu Coca (foto centru). Senatorul a fost prezent la eveniment, a discutat cu oficialitățile județului, dar și cu vâlcenii care au venit să asiste la

„Unirea, națiunea a făcut-o!”

• este numele evenimentului ce va fi marcat astăzi la Biblioteca Județeană Pasionații de istorie, dar și cei care vor trece pragul Bibliotecii Județene „Antim Ivireanul” din Râmnicu Vâlcea vor avea posibilitatea de a admira o expoziție de carte inedită. Asta pentru că astăzi, 22 ianuarie, Holul Mare al instituției conduse de către directorul Remus