Du-te la...

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

23 octombrie 2020

maternitate

Paturi moderne pentru Maternitatea din Râmnic

Noi vești bune vin pentru Spitalul Județean de Urgență Vâlcea, iar de data aceasta vizată este Maternitatea din Râmnic. Deputatul Eugen Neață a identificat și fructificat o oportunitate pentru dotarea cu paturi moderne a Maternității. Demersul său a fost susținut și de către președintele CJ Vâlcea, Constantin Rădulescu. Astfel, zilele trecute, au fost aduse Maternității,

Controale la Maternitatea din Râmnicu Vâlcea

Mai multe poze, se pare  cu imagini din Maternitate circulă, în prezent, pe rețelele de socializare, poze cu lenjerii de pat pătate, murdare, dulapuri vechi, ruginite. Astfel de imagini au ajuns și-n atenția conducerii Consiliului Județean Vâlcea care a ținut să verifice veridicitatea celor semnalate. Redăm mai jos comunicatul de presă emis de conducerea CJ

Încă un pas în reabilitarea și modernizarea Maternității

Recent, mai precis pe 4 septembrie, președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu, a semnat contractul de proiectare cu firma care a câștigat licitația și se va ocupa de investiții în reabilitarea și modernizarea clădirii Maternității. Este o veste bună, un pas important în acest demers, putându-se demara proiectarea atât pentru renovarea exteri­o­ru­lui clădirii, reabilitarea fațadelor,

Maternitatea Râmnicului intră-n modernizare

În maxim două săptămâni, Consiliul Județean Vâlcea va scoate la licitație tema de proiectare pentru modernizarea Maternității din Râmnicu Vâlcea. Președintele CJ Vâlcea, Costi Rădulescu, precizează că vor fi investiți peste 25 milioane euro, fonduri europene, intervenindu-se atât la fațada Maternității, cât și la interioare. „Se va porni de la subsolul clădirii și până la

În planul edilului Gutău: Intervenții pentru modernizarea zonelor de la Maternitate și Spitalul Județean

Cu ocazia recentei inaugurări a unui loc de joacă din zona de nord a Râmnicului, primarul Mircia Gutău a amintit și planurile pe care le are în ceea ce privește dezvoltarea altor zone ale municipiului. Mai precis, edilul Râmnicului a ținut să declare că dorește înfrumusețarea zonelor din fața Maternității și a Spitalului Județean de

Opt bebeluși s-au născut de Paște

Opt bebeluși perfect sănătoși au venit pe lume chiar în Ziua Sfântă a Învierii Domnului, la Maternitatea din Râmnicu Vâlcea. Este vorba despre cinci băieți și trei fete. Per total, săptămâna trecută au văzut lumina zilei 12 copilași, doar opt născându-se de Paște. Publicitate

S-au răzgândit… Bebelușii abandonați în Maternitate, preluați de părinți

Cei doi nou-născuți abandonați de mame la începutul acestui an au ajuns în sânul familiilor natu­rale. Părinții s-au răz­gândit și s-au prezen­tat la Maternitatea din Râmnicu Vâlcea cu hăinuțe și toate cele necesare pentru a-i prelua acasă pe micuții aduși pe lume. Este vorba despre o tânără care, în momentul nașterii, nu avea împliniți 18

Noi donații „marca” Crucea Roșie la Maternitate și Urgențe Pediatrie

Șase pătuțuri de nou-născuți și 264 de cearceafuri au ajuns la Maternitatea vâlceană și secția Pediatrie Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Vâlcea. Donația, pentru că despre asta este vorba, vine din partea reprezentanților filialei vâlcene a Crucii Roșii. Tinerii voluntari, în frunte cu președintele Societății Naționale „Crucea Roșie”, filiala Vâlcea, Ionuț Cherăscu, și în

Doctori dragi…

Am primit la redacție scrisoarea unei vâlcence, profesoara (pensionară) Ana Popescu, care ne relatează experiența trăită în Maternitatea vâlceană și cum a fost tratată de medicii ginecologi. Redăm, mai jos, scrisoarea primită: „Deși e noiembrie, atmosfera e plăcută. Peisajul autumnal năpădește orașul Râmnicu Vâlcea. Merg pe stradă cu sufletul îndoit și cu pași nesiguri. Trebuie

Obiectivele edilului Gutău privind sănătatea vâlceană: Parc modern la Maternitate și parcare la Spitalul Județean

Cu ocazia aniversării a 45 de ani de la înființarea Spitalului Nou, primarul Râm­nicului, Mircia Gutău, și-a dezvăluit planurile privind sănătatea vâlceană: construirea unui parc modern la Maternitate și a unei parcări la Spitalul Județean de Urgență din nordul municipiului. „Vom face un parc modern la Obstetrică-Ginecologie, adică la Maternitate. Pentru a respecta cadrul legal,

Neonatologia, mai bogată cu un incubator și un ventilator de suport respirator

Noi donații la Maternitatea vâlceană. Astăzi, unitatea medicală a fost sediul întâlnirii conducerii Spitalului Județean cu reprezentanții Organizației „Salvați Copiii”, întâlnire soldată cu rezultate. Secția Neonatologie este mai bogată cu un incubator și un ventilator de suport respirator. Un incubator de terapie intensivă și un ventilator de suport respirator, fără de care supraviețuirea copiilor născuți

Incubator și ventilator de suport respirator pentru Maternitatea vâlceană

Începutul săptămânii viitoare aduce vești bune pentru sănătatea vâlceană. Amalia Năstase, fosta soție a tenismenului Ilie Năstase, ambasadorul campaniei de combatere a mortalității infantile și președintele executiv al Organizației „Salvați copiii”, Gabriela Alexandrescu, aduc la Maternitatea vâlceană, pentru secția Neonatologie, un incubator și un ventilator de suport respirator. Este pentru prima dată când reprezentanții Organizației

După un proces de șapte ani, 15 medici ginecologi au primit 22 miliarde lei vechi

În urmă cu șapte ani, 15 medici ginecologi ce activează în cadrul Maternității dădeau în judecată Spitalul Județean de Urgență Vâlcea pentru a-și primi diverse sporuri deosebite. Ei bine, după șapte ani de procese, ginecologii au avut izbândă, iar pentru că era vorba despre hotărâri judecătorești, hotărâri respectate de actuala conducere a spitalului, li s-au

Noi dotări, noi angajați la Spitalul Județean

Prezent la iluminarea în roz a Maternității vâlcene, mana­gerul Spitalului Județean de Urgență Vâlcea, dr. Dan Pono­ran (foto), le-a adus la cunoștiință celor prezenți o parte din planurile ce le are pentru unita­tea medicală. „La cea de-a treia ediție a Zilei Mondiale de Luptă împotriva Cancerului de Sân vreau să vin cu vestea că am

Maternitatea vâlceană, iluminată în roz

Pentru al doilea an consecutiv, Vâlcea a marcat Ziua Mondială de Luptă împotriva Cancerului de Sân. Dacă, anul trecut, data de 1 octombrie a fost sărbătorită prin iluminarea Spitalului Județean de fUrgență Vâlcea, în această seară lumina roz a învăluit Maternitatea vâlceană. Au fost prezenți: voluntari ai Asociației Renașterea, președintele Asociației Prietenii Spitalului Vâlcean, Loredana

Maternitatea din Râmnic va fi iluminată-n roz

Sâmbătă 1 octombrie, este marcată Ziua Internațională de Luptă împotriva Cancerului de Sân, eveniment organizat, ca-n fiecare an, de către Asociația „Prietenii Spitalului Vâlcean”, în colaborare cu Maternitatea din Râmnicu Vâlcea. Astfel, sâmbătă, fațada Maternității vâlcene va fi iluminată în roz- culoare simbol a luptei împotriva cancerului de sân. Mesajul din acest an este dedicat

Maternitatea are nevoie de cămăși de noapte și papuci

Directorul medical al Spitalului județean de Urgență Vâlcea, dr. Gheorghe Brânzan (foto alăturat), a solicitat reprezentanților Asociației „Prietenii spitalului vâlcean” achiziționarea de cămăși de noapte și papuci de casă, pentru pacientele Maternității. Din păcate, unitatea medicală are în stoc doar două cămăși de noapte noi, restul fiind rupte, uzate. Potrivit declarației reprezentantului asociației, Diana Calciu,

Maternitatea, dotată cu alte două mese ginecologice

Miercuri seara, am fost informați în premieră, de președintele Asociației „Prietenii spitalului vâlcean”, Loredana Popescu, de faptul că au sosit două mese ginecologice, pentru Maternitatea vâlceană. Achizițiile s-au făcut de către Asociația „Prietenii spitalului vâlcean”, cu sprijinul sponsorilor și în baza campaniei «Normalitate la maternitate». Potrivit declarației reprezentantului asociației, Diana Calciu, o masă ginecologică a

Maternitatea, dotată cu masă ginecologică și pompe de sâni

• totul în baza campaniei „Normalitate la Maternitate” În această dimineață, a trecut pragul redacției cotidianului nostru președintele Asociației „Prietenii Spitalului Vâlcean”, Loredana Popescu, dezvăluindu-ne planurile pentru acest an în ajutorarea sistemului sanitar din județ. Campania „Normalitate în Maternitate” a demarat la 1 martie și deja a dat rezultate. „Începem o frumoasă lună de primăvară,

Băieții, la putere, pe 1 ianuarie

• în prima zi din an, s-au născut patru băieți, la Maternitatea din Râmnic Publicitate 1 ianuarie a fost „ziua băieților”, am putea spune. La Maternitatea din Râmnic, s-au născut patru băieței. Primul copil a venit pe lume la ora 01.00, născându-se prematur, cu 2.300 grame. Au urmat alți trei băieți, toți sănătoși, născuți fie

Articole anterioare › ›