Du-te la...

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

24 noiembrie 2020

CARP

Cozi la împrumuturi, la CAR Pensionari Râmnicu Vâlcea

Zeci de persoane au apelat la împrumuturi în cadrul CAR Pensionari Râmnicu Vâlcea, asta în prima săptămână din lună. Astfel, s-au înregistrat șase împrumuturi pentru valori până-n 500 lei, în sumă totală de 2.200 lei, 28 pentru valori cuprinse între 500 și 1.000 lei, 47 pentru cele între 1.000 și 1.500 lei, 39 între 1.500

Pensionarii vâlceni, la ceas de bilanț

Ieri, conducerea Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din Râmnic, alături de cea a Uniunii Generală a Pensionarilor din România, filiala Vâlcea, s-a întrunit pentru bilanțul anual al activității desfășurate. Pe lângă date legate de membrii unității, ajutoarele acordate și numărul împrumuturilor acordate, președintele CARP Râmnicu Vâlcea, Grigore Răban, a vorbit și despre istoricul unității

Se strâng rândurile pensionarilor vâlceni

Pe data de 11 aprilie, va avea loc Adunarea Generală anuală a Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din Râmnicu Vâlcea, în ședință comună cu Uniunea Generală a Pensionarilor din România, filiala Vâlcea. Se vor dezbate probleme legate de activitatea unității desfășurate în anul 2017: probleme financiare, situația împrumuturilor, ajutoarele acordate pensionarilor etc. Datele ne-au

Peste 9.000 de persoane au apelat, în 2017, la împrumuturi

Anul trecut, la ghișeele CAR Pensionari Râmnicu Vâlcea, au fost prezente 9.856 de persoane, suma totală împrumutată fiind de 21.329.812 lei. Potrivit datelor furnizate de către președintele unității, Grigore Răban, cele mai mici împrumuturi au fost: unul de 43 de lei, unul de 50 lei, altul de 55 lei, două a câte 60 lei și

La mulți ani, membrilor CAR Pensionari, născuți în ianuarie!

Luna aceasta, își sărbătoresc zilele de naștere 2.105 membri ai Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din Râmnicu Vâlcea. Cel mai vârstnic sărbătorit are 98 de ani și se numește Maria Boiangiu din Râmnicu Vâlcea, de 98 de ani. Urmează: Aurora Duica de 97 de ani din Ocnele Mari, Maria Dobre de 96 de ani

Peste 300 de pensionari, la cozi pentru împrumuturi

De la începutul lunii decembrie și până-n prezent, 330 de persoane au trecut pragul Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Râmnicu Vâlcea, solicitând câte un împrumut financiar. Astfel, suma totală acordată, până zilele trecute, este de 720.000 lei. Cel mai mic împrumut a fost de 100 lei, urmat de altul de 200 lei. S-au mai

700 de pensionari au apelat la împrumuturile financiare

Luna trecută, 700 de persoane au trecut pragul Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din Râmnicu Vâlcea, apelând la împrumuturile financiare. Astfel, pensionarii au solicitat împrumuturi cumulate în valoare de peste 1,5 milioane lei. Cea mai mică sumă acordată a fost de 50 lei, urmată de un împrumut de 130 lei. S-au mai înregistrat: 16

O nouă carte pe piața literaturii vâlcene: „C.A.R. Pensionari Rm. Vâlcea – file de istorie”

Joi, 16 noiembrie, jurnalistul Nicu Cismaru va lansa cartea „C.A.R. Pensionari Rm. Vâlcea – file de istorie”. În paginile acestei cărți, sunt trecuți primii pași ai unității condusă, în prezent, de fostul deputat, Grigore Răban. Se vorbește despre perioada când CARP Râmnicu Vâlcea a fost condusă de Nicolae Lambru, dar și etapele prin care a

Împrumuturile pensionarilor au ajuns la 1,7 milioane lei!

Luna trecută, 750 de vâlceni s-au prezentat la ghișeele Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din Râmnicu Vâlcea pentru a lua un împrumut. Din datele furnizate de către șeful unității, Grigore Răban, valoarea totală a împrumuturilor acordate a fost de 1,7 milioane lei. Cea mai mică sumă împrumutată a fost de 120 lei, urmată de

950 de vâlceni au luat cu asalt CAR Pensionari

Două milioane de lei noi a fost suma totală împrumutată de pensionarii vâlceni, luna trecută, de la CARP Râmnicu Vâlcea. Din datele furnizate de către președintele CAR Pensionari Râmnicu Vâlcea, Grigore Răban, 950 de persoane au trecut pra­gul unității, solicitând câte un împrumut pentru a-și achita dările către stat, pentru a-și procura medicamente sau pentru

64 de pensionari, ajutați financiar pentru tratamente în stațiuni

Conducerea Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din Râmnicu Vâlcea ajută membrii unității cu tot felul de ajutoare, iar, recent, 64 de persoane au putut beneficia de tratamente în stațiuni. Aceștia au primit, în total, 3.200 lei. S-au mai acordat 33 de ajutoare în valoare totală de 1.640 lei pentru procurarea de ochelari. Moștenitorii celor

Împrumut de 55 lei la CAR Pensionari!

Un nou record în materie de împrumuturi s-a înregistrat la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din Râmnicu Vâlcea, când un cetățean a solicitat suma record de 55 lei. Au urmat trei împrumuturi a câte 300 lei, patru a câte 400 lei, cinci a câte 500 lei, 13 a câte 1.000 lei, 21 a câte

La mulți ani, membrilor CAR Pensionari, născuți în iunie!

Luna aceasta, 1.883 de membri ai Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din Râmnic își sărbătoresc zilele de naștere. Cel mai vârstnic este din Berbești, se numește Ioana Alesandru și împlinește 96 de ani. Mai sunt: doi aniversați la 95 de ani, trei la 94 de ani, șase la 93 de ani, cinci la 92

Împrumuturi de 1,8 milioane de lei, în rândul pensionarilor

900 de împrumuturi s-au realizat, luna trecută, la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din Râmnicu Vâlcea, valoarea totală acordată depășind 1,8 milioane lei. În luna mai, s-au înscris 70 de noi-membri și s-au retras 16, ca urmare a schimbării domiciliului. Moștenitorii celor 63 de membri ai CARP decedați au primit ajutoare în valoare de

Pensionarii se „aruncă” la împrumuturi de peste 5.000 lei

Sunt și pensionari care, în baza veniturilor mici, a pensiilor mizere, apelează la împrumuturi pentru sume infime, dar sunt și membri ai CARP Râmnicu Vâlcea care solicită valori ce depășesc 4.000-5.000 lei. În acest ultim caz, însă, vorbim doar de persoanele cu pensii mari, care se încadrează în cerințele unității de a împrumuta o așa

La mulți ani, celor 1.942 de membri ai CAR Pensionari, născuți în mai!

Luna aceasta, 1.942 de persoane înscrise la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din Râmnic își marchează zilele de naștere. Cu această ocazie, președintele unității, Grigore Răban, le urează tuturor aniversaților sănătate, viață lungă și un călduros „La mulți ani!” Cel mai vârstnic aniversat împlinește 104 ani și este din Galicea – Ilie Ciocan. Urmează,

800 de pensionari au solicitat împrumuturi de 1,5 milioane lei

Luna trecută, aproximativ 800 de persoane au trecut pe la ghișeele Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din Râmnic solicitând împrumuturi, suma totală acordată fiind de 1,5 milioane lei. Cel mai mic împrumut a fost de 110 lei, urmat de unul de 150 lei, trei a câte 200 lei, opt a câte 300 lei, opt

500 de pensionari au apelat la împrumuturi

Sute de persoane au luat cu asalt ghișeele Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din Râmnic pentru a accesa un împrumut. Însă, contrar apa­ren­țelor, nu Sărbătorile Pascale au dus la cozi, ci greutățile din viața de zi cu zi. „Oamenii au solicitat împru­muturi, dar nu neapărat că a fost Paștele. În general, oamenii au nevoie

112 noi-înscriși la CAR Pensionari Râmnicu Vâlcea

Martie a fost o lună bogată în noi-membri, la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din Râmnicu Vâlcea înscriindu-se 112 persoane. S-au retras 18 ca urmare a schimbării domiciliului. Potrivit datelor furnizate de către șeful pensionarilor vâlceni, Grigore Răban, s-au acordat 50 de ajutoare pentru procurarea de ochelari, în sumă totală de 2.500 lei și

La mulți ani, celor 2011 membri ai CAR Pensionari, născuți luna aceasta!

Președintele Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din Râmnicu Vâlcea, Grigore Răban (foto), urează sănătate, viață lungă și un călduros „La mulți ani” tuturor membrilor unității, născuți în aprilie. Luna aceasta, își sărbătoresc zilele de naștere 2011 pensionari înregistrați la unitatea condusă de Răban. Cel mai vârstnic sărbătorit este Maria Puerte de 99 de ani

Articole anterioare › ›