campanie electorală
Împreună cu primarul localității Mitrofani, Gheorghe Coadă, Nicolae Concioiu (foto) de la Guşoeni a prezentat principalele obiective din programul de guvernare al Partidului Social Democrat pentru perioada 2021/2024.„Am găsit în această frumoasă localitate oameni de bine, harnici și încrezători că lucrurile vor reveni la normal în țara noastră. Am primit din partea dumnealor sugestii, încurajări
În fiecare zi, deputatul Daniela Oteşanu se deplasează în diferite localităţi vâlcene. „De luni până vineri, suntem alături de vâlceni. În Râmnicu Vâlcea, Lăpușata, Băbeni, Șirineasa și Călimănești, împreună cu echipele de campanie, am prezentat puncte importante ale programului de guvernare al PSD”, a declarat Daniela Oteşanu, deputat de Vâlcea. Publicitate
Campania electorală pentru alegerile parlamentare din acest a început vineri, 5 decembrie 2020, şi se va încheia pe data de 5 decembrie 2020, la ora 7.00. În străinătate, alegerile parlamentare se vor desfăşura în zilele de 5 şi 6 decembrie, iar pe teritoriul României în ziua de 6 decembrie, între orele 7.00 şi 21.00. La
Zilele trecute, deputatul Daniela Oteșanu s-a deplasat alături de echipa de campanie a PSD în mai multe localități vâlcene, printre care Lăpușata, Roșiile și Tetoiu. Mesajul acesteia pentru cetățeni a fost clar: „Susținem Constantin Rădulescu pentru Consiliul Județean Vâlcea”. Publicitate
Prin intermediul unui mesaj postat pe o rețea de socializare, Constantin Rădulescu, candidatul Partidului Social Democrat pentru funcția de președinte al Consiliului Județean a transmis vâlcenilor îndemnul de a vota oamenii care s-au interesat de problemele lor și pe care i-au văzut pe la ușile sau pe la porțile lor; nu pe unii care abia
În contextul campaniei electorale pentru alegerile locale care va demara vineri, 28 august 2020, la nivelul Primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea a fost emisă Dispoziţia nr. 2583/2020 privind stabilirea locurilor speciale pentru afişaj electoral în vederea organizării şi desfăşurării alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din acest an. În anexa acestei dispoziții sunt enumerate cele 33