Du-te la...

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

22 octombrie 2020

angajatori

Peste 400 de joburi vacante in Vâlcea

În această perioadă, la nivel de județ, sunt inregistrate la AJOFM Vâlcea, 443 de joburi vacante, provenind de la 69 de angajatori. Sunt aproximativ 30 de posturi de muncă vacante pentru persoanele cu studii superioare, alte 150 pentru cele cu studii medii, 180 pentru cele cu calificare, iar restul vizează persoanele cu studii gimnaziale sau

Angajatorii cu muncitori străini, verificați de ITM Vâlcea

Recent, în urma demarării Campaniei naționale privind modul în care angajatorii români respectă prevederile legii în angajarea străinilor, și inspectorii muncii vâlceni au pornit în control, vizați fiind opt patroni din județ. Astfel, s-au făcut controale la opt angajatori cu muncitori străini, verificându-se documente, orele prestate de aceștia, salariile oferite, regimul juridic etc. S-au constatat

La nivelul județului Vâlcea, 9 luni și 41 de accidente de muncă

În primele nouă luni din an, la sediul ITM Vâlcea au fost înregistrate 117 evenimente, dintre care 41 de accidente de muncă. Din păcate, au decedat cinci persoane, iar 36 au avut nevoie de concedii medicale, alegându-se cu incapacitate temporară de muncă. În cazul persoanelor care stau pe tușă o perioadă, până-și revin, s-au făcut

Elevii, cei mai interesați de Bursa Forței de Muncă

De data aceasta, Bursa Forței de Muncă organizată la finele săptămânii trecute a adunat șomerii și persoanele interesate să-și găsească un job într-un supermarket din Râmnic. De ce această locație, ce-i drept inedită? Ei bine, însuși angajatori din supermarket au dorit să angajeze și atunci s-a decis și locația. Au fost invitați să participe 300

În atenția șomerilor: Prima Bursă a Forței de Muncă, pe 12 aprilie

Mâine, 12 aprilie, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă sunt așteptate la prima ediție pe acest an a Bursei Forței de Muncă, eveniment ce se va desfășura la sediul Centrului Regional de Formare Profesională a Adulților, începând cu ora 9.00. Bursa Forței de Muncă este organizată de către AJOFM Vâlcea. Deocamdată, și-au anunțat

1.400 de joburi vacante, pe piața muncii vâlcene

În prezent, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Vâlcea, sunt înregistrate 1.440 de locuri de muncă vacante, puse la dispoziția șomerilor de 138 de angajatori. 40 de joburi vacante vizează persoanele cu studii superioare, fiind nevoie de: medici, contabili, ingineri în diverse domenii, economiști etc. 300 de joburi vizează persoanele cu studii

În atenția angajatorilor: Subvenții la angajarea șomerilor

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă aplică o serie de măsuri active ce vizează integrarea pe piața muncii a șomerilor și persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă. Printre măsurile destinate creșterii șanselor de ocupare a șomerilor se numără acordarea de subvenții în vederea stimulării angajatorilor de a încadra pe piața muncii persoane

În Vâlcea, Ofertă bogată în joburi vacante

135 de angajatori vin în sprijinul șomerilor sau a vâlcenilor aflați în căutarea unui loc de muncă. Astfel, pentru persoanele cu studii superioare, este nevoie de: ingineri în diverse domenii, economiști, contabili, consilieri juridici, medici, agent achiziții, expert achiziții publice, inspectori și consilieri în administrația publică locală etc. De asemenea, se mai caută: muncitori necalificați

142 de angajatori, în sprijinul șomerilor

Săptămâna aceasta, 142 de angajatori vin în sprijinul șomerilor vâlceni cu o ofertă bogată în joburi vacante, ofertă aflată în evidența AJOFM Vâlcea. În cazul persoanelor cu studii superioare, se caută: operator calculator, medic balneolog/reumatolog, tehnician calculatoare de sisteme, laborant, economiști, medic dentist, contabil, referenți și inspectori pentru administrația publică locală etc. Pe piața nevoie

Numărul locurilor de muncă, în scădere

Săptămâna aceasta, numărul locurilor de muncă vacante din județ este-n ușoară scădere, comparativ cu săptămâna trecută. Astfel, sunt 137 de angajatori cu joburi vacante. În cazul persoanelor cu studii superioare, unde, de asemenea, numărul locurilor de muncă este mai mic, se caută: administratori de societăți, medici primari, psihologi cu studii de specialitate, asistenți sociali cu

141 de angajatori cu oferte de joburi vacante

În prezent, la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Vâlcea, sunt înregistrați ca oferind joburi vacante 141 de angajatori din diverse domenii. În cazul persoanelor cu studii superioare, unde numărul locurilor de muncă este mult redus, este nevoie de: secretară notariat, medic primar la Căminul de persoane vârstnice din Râmnicu Vâlcea, psiholog, asistent social,

Joburi pentru vâlcenii cu studii medii sau necalificați

• se caută și persoanele cu studii superioare, dar numărul joburilor e redus 126 de angajatori vin în sprijinul persoanelor din Vâlcea aflate în căutarea unui loc de muncă. În oferta Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Vâlcea se găsesc joburi destinate persoanelor cu studii superioare, dar și celor cu studii medii sau fără

Oferta pare să „bată” cu mult cererea: Locuri vacante pe piața muncii vâlcene

126 de angajatori sunt înregistrați la sediul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Vâlcea, cu posturi vacante pentru persoanele cu studii superioare, dar și cu studii medii sau fără studii. În cazul persoanelor cu studii superioare este nevoie de: ingineri în diverse domenii – protecția mediului, construcții, mecanici, operatori chimiști, manager relații cu clienții/societate

„Avem investitori, dar lipsește forța de muncă”

• susține Constantin Cârstina, primarul comunei Orlești De ceva timp, probabil și pentru că se bucură de investiții majore din partea administrației locale, comuna Orlești este și ținta investitorilor din mediul privat. Potrivit declarației primarului Constantin Cârstina, în afara vechilor afaceriști, și-au arătat intenția și chiar au trecut la treabă alți investitori. Din păcate, dacă

Ofertă bogată în joburi vacante, la AJOFM Vâlcea

181 de angajatori se află înregistrați în evidența Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Vâlcea, cu o ofertă bogată în locuri de muncă vacante. În cazul persoanelor cu studii superioare, se caută: ingineri cu diverse calificări – chimiști, mecanici, construcții civile, industriale și agricole, director vânzări, contabil, consilier debutant și inspector superior administrația publică

157 de angajatori vin în sprijinul șomerilor vâlceni

Foarte multe joburi oferite de către 157 de angajatori sunt înregistrate, săptămâna aceas­ta, la AJOFM Vâlcea, vizate fiind toate categoriile de persoane, în funcție de studii. Astfel, în cazul persoanelor cu studii superioare, se caută: manager de transport și manager de vânzări în domeniul transporturilor, medici balneologi și reumatologi, ingineri mecanici, ingineri chimiști, secretari șefi,

Ofertă mai bogată în joburi vacante

• 116 angajatori caută persoane interesate să se încadreze în muncă Săptămâna aceasta, 116 angajatori sunt înregistrați la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Vâlcea, oferta locurilor de muncă vacante fiind mai mare. În cazul persoanelor cu studii medii sau fără studii, se caută: brutari, vânzători, crescători de păsări, muncitori necalificați, confecționeri textile, agenți

A crescut oferta de muncă pe piața vâlceană

Săptămâna aceasta, 105 angajatori vin în sprijinul șomerilor și celor aflați în căutarea unui loc de muncă. Astfel, pentru persoanele cu studii medii sau fără studii sunt disponibile posturi de: lăcătuși mecanici, șoferi tiruri, muncitori necalificați, chimiști, personal în administrația publică locală, turism, croitori, mecanici locomotivă etc. În cazul celor cu studii superioare, se caută:

580 de joburi vacante, pe piața vâlceană a muncii

Aproximativ 580 de joburi vacante se află înregistrate, în această perioadă, la AJOFM Vâlcea, locuri de muncă oferite de către 86 de angajatori. În cazul persoa­nelor cu studii superioare se caută: fiziokinetoterapeut, administrator financiar, asi­s­tent manager, inspector SSM, director vânzări. Pentru cei cu studii medii sau fără, este nevoie de: recepționer, casier, vânzători, muncitori neca­lificați,

Confecționerii textili, la mare căutare

Săptămâna aceasta, la AJOFM Vâlcea sunt înregistrați 145 de angajatori cu oferte bogate în joburi vacante. În cazul persoa­nelor cu studii superioare, se caută: ingineri chimiști, medici, bibliotecar, eco­nomiști, operatori chimiști, consilieri juridici, inspectori administrație publică locală, directori vânzări, secretari, administrator financiar. Mai este nevoie de: lăcătuși mecanici, conducători auto, recepționeri hotel, muncitori necalificați, casieri,

Articole anterioare › ›