Sute de pelerini la hramul catedralei arhiepiscopale, evenimentul spiritual al primăverii vâlcene


În Duminica a treia după Paști, în Mitropolia Olteniei este prăznuită sărbătoarea „Aducerea moaștelor Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, Ocrotitorul Arhiepiscopiei Râmnicului, în Oltenia”, în această zi fiind sărbătorit hramul Catedralei Arhiepiscopale din Râmnicu Vâlcea. În acest an, credincioșii au putut să se închine Sfântului Sfinţit Mucenic Ciprian, Episcopul Antiohiei, a cărui mână dreaptă a fost adusă de la Biserica Zlătari din București de o delegaţie patriarhală. Duminică, 30 aprilie, Sfânta Liturghie a fost săvârşită de un sobor de opt ierarhi.
Sărbătoarea hramului Catedralei Arhiepiscopale din Râmnicu Vâlcea a început în după-amiaza de sâmbătă, 29 aprilie, când racla cu mâna dreaptă a Sfântului Sfinţit Mucenic Ciprian a fost adusă de la Biserica „Sfântul Ciprian”-Zlătari din București, de o delegaţie patriarhală, condusă de Prea­sfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal şi delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. Din delegație au făcut parte părintele consilier patriarhal Nicolae Dascălu, parohul Bisericii Zlătari, şi părintele Florin-Ovidiu Constantin, slujitor la biserica amintită.
Întâmpinarea Sfântului Sfinţit Mucenic Ciprian a avut loc în fața Teatrului „Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea, unde a fost oficiată o slujbă de către Înaltprea­sfinţitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului. Apoi, în sunet de toacă şi cântări bisericeşti, fiind purtate ripide, Sfânta Cruce, steaguri bisericeşti şi făclii aprinse, ierarhi, stareţi şi stareţe, monahi şi monahii, preoţi din toate protoieriile și numeroși credincioşi l-au însoţit pe Sfântul Ciprian spre Catedrala Arhiepiscopală din oraș. Îna­intea raclei cu odoarele duhovniceşti, a fost purtată icoana Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, ocrotitor al Catedralei Arhiepiscopale şi al Arhiepiscopiei Râmnicului. Vestea că în oraş vine un oaspete de seamă, dar şi solemnitatea procesiunii au strâns multe persoane pe marginea străzilor şi nu puţine au fost acelea care s-au alăturat participanţilor la procesiunea „Calea Sfinţilor”.
Procesiunea s-a încheiat la Catedrala Arhiepiscopală, unde a fost întâmpinată de PS Părinte Innochentios, Episcop de Burun­di şi Rwanda, şi PS Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului. După oficierea în Catedrala Arhiepiscopală a unei slujbe de primire, IPS Părinte Arhiepiscop Varsanufie a mulţumit lui Dumnezeu pentru prezenţa raclei cu mâna dreaptă a sfântului, adusă spre mângâierea și folosul duhovnicesc al preoților și credincioșilor vâlceni. „Pre­zența sfinților este de mult preț pentru întreaga Biserică, comuniunea cu Mântuitorul Hristos realizându-se în biserică «pentru rugăciunile sfin­ților». Comuniunea noastră cu Hristos Domnul devine tot mai strânsă prin bineplăcuții Săi, aceștia întărindu-ne pe noi pe calea către Împărăția lui Dumnezeu, atât prin exemplul vieții lor, cât și prin harul dumnezeiesc împăr­tășit nouă”, a spus IPS Părinte Arhiepiscop Varsanufie.
Racla a fost aşezată apoi sub baldachinul din faţa Catedralei Arhiepiscopale, iar în ctitoria Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica a fost săvârșită slujba de Priveghere de IPS Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului. După săvârşirea slujbei, ierarhul a vorbit despre credinţa puternică şi râvna femeilor mironosiţe de a fi mereu aproape de Mântuitorul Iisus Hristos.
Sărbătoarea hramului a continuat duminică, 30 aprilie, cu săvârșirea Sfintei Liturghii de către un sobor de opt arhierei, înconjuraţi de preoți și diaconi, la un altar amenajat în parcul din faţa Catedralei Arhiepiscopale. Soborul a fost format din: IPS Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, IPS Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, PS Părinte Innochentios, Episcop de Burundi și Rwanda, PS Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, PS Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, PS Părinte Varlaam Ploieşteanul, Epis­cop-vicar patriarhal, PS Părinte Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, și PS Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului. La finalul Sfintei Liturghii, IPS Părinte Mitropolit Irineu a rostit cuvântul de învăţătură, în cadrul căruia a evidenţiat semnificaţia duhovnicească a Învierii Domnului pentru întreaga creaţie, precum şi zelul femeilor mironosiţe pentru mărturisirea Învierii Domnului Hristos. De asemenea, a vorbit şi despre însemnătatea evenimentului duhovnicesc şi istoric petrecut în perioada 28 aprilie – 5 mai 2012, rememorat în fiecare an în Duminica a 3-a după Paşti. La final, chiriarhul Râmnicului a mulţumit ierarhilor şi credincioşilor prezenţi la bucuria împreună sărbătoririi aducerii moaştelor Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, ocrotitorul eparhiei şi al Catedralei Arhiepiscopale.