Sute de copii, fascinați de spectacolul legionarilor romani


• curtea Muzeului de Artă s-a umplut, de ieri dimineață, cu sute de copii dornici să vadă la treabă trupa de reenactment ,,Veteres Milites” din Sibiu, formată din studenți și absolvenți ai Departamentului de Istorie și Patrimoniu ai ULBS

roma_04 roma_03 roma_02 roma_01 roma_00

După cum vă informam și în edițiile noastre precedente, ineditul spectacol adus de către profesorul vâlcean Silviu Purece (foto dreapta) a pornit ieri dimineață cu o primă serie de reprezentații. Sute de micuți cu profesorii, educatorii sau învățătorii lor au trecut entuziasmați pragul Casei Simian pentru a redescoperi Antichitatea și ,mai ales, clipa romanizării bătrâneii Dacii. Sibienii de la Universitatea Lucian Blaga s-au grupat în două tabere rivale care, la început și-au prezentat echipamentul de luptă. Primii au fost invadatorii din temuta Legiune a V-a Macedonica înființată în anul 43 î.e.n. de Octavian și care a supraviețuit până în secolul al V-lea în regiunea Moesia, fiind folosită în campania din anul 88 împotriva dacilor, unde a ieșit victorioasă în Bătălia de la Tapae, iar, apoi, din secolul al II-lea a fost una din cele două legiuni romane staționate permanent în provincia Dacia. Centurionul a detaliat fiecare dintre articolele de vestimentație și dotare tehnică aduse de la Roma pentru a-i îngenunchea pe neînfricații daci. În curtea interioară a Muzeului de Artă, sute de ochi și guri căscate au însoțit explicațiile și răspunsurile răbdătoare ale cotropitorului roman. Apoi, a venit rândul strămoșilor daci să-și arate arsenalul de război mult mai sărac, cu multe împrumuturi din viața lor de zi cu zi. La finalul prezentării armelor, s-a trecut la o demonstrație de bătut monede romane. Punctul culminant al spectacolului a fost confruntarea finală dintre daci și romani… din parcarea muzeului. Chiar dacă scurtă, bătălia a fost una crâncenă, pe muchie și, în funcție de votul micuților, dacii și romanii au făcut cu rândul la victorie. Atunci când sorții au decis, atât legionarii cât și tarabostes s-au predat în fața copiilor pentru poze și chiar suveniruri de moment, precum un gladium sau un scut roman, o sica sau un pileus al dacilor. Pe scurt, un eveniment cu adevărat inedit și binevenit în peisajul tot mai cenușiu al orașului, o amintire plăcută și profundă pentru generația de mâine și cine știe, un început de tradiție la final de an școlar…