Suspectul mai multor furturi, reţinut de poliţiştii din Horezu


În ultima perioadă, datorită comiterii mai multor furturi din locuinţe şi societăţi comerciale, în perioada iulie 2011 – ianuarie 2012, în comuna Vaideeni, poli­ţiştii Secţiei nr. 7 Poliţie Rurală Horezu au efectuat investigaţii şi activităţi specifice în vederea identi­fi­că­rii autorilor. Ca urmare a acestor acţiuni, s-a reuşit probarea activităţii infracţionale a lui Adi D., de 27 de ani, din comuna Vaideeni, într-un număr de 7 cauze penale cu autori necunoscuţi, fiind identificate şi re­cu­­perate bunuri, ce făceau obiectul a 5 dosare penale.

Cu ocazia întocmirii dosarului penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, cercetările au fost extinse şi pentru alte fapte de natură penală, comise după data eliberării din penitenciar, luna decembrie a anului 2010.

Poliţia afirmă că tânărul se sustrăgea cercetărilor şi a fost identificat pe raza localităţii Slătioara, încercând să se deplaseze în judeţul Gorj, unde intenţiona să rămână pe toată perioada iernii. În baza probatoriului administrat, în data de 16 februarie 2012, poliţiştii au emis Ordonanţă de reţinere pentru 24 ore pe numele acestuia, urmând ca în data de 17 februarie a.c. să fie prezentat Judecătoriei oraşului Horezu, cu propunerea de arestare preventivă.

În prezent, tânărul se află încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea.