Du-te la...

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

27 octombrie 2020

Social-democrații vâlceni au votat ORDINEA CANDIDAȚILOR pentru alegerile parlamentare


Duminică, social-democrații din județul nostru au stabilit, prin vot, ordinea candidaților pentru alegerile parlamentare care vor avea loc pe 6 decembrie 2020. La Vâlcea, PSD-ul speră la cel puțin trei mandate de deputat (din cele șase alocate județului nostru) și unul de senator (din maximul de două). În urma rezultatului votului intern, se pare că actualii parlamentari social-democrați își vor continua munca în forul legiuitor al țării, ei primind cele mai multe voturi de încredere din partea colegilor cu drept de vot din județ.
La Senat, lista va fi deschisă de Bogdan Matei (actual senator și fost ministru al Tineretului și Sportului), care a primit 90 de voturi. Locul al doilea va fi ocupat de Gheorghe Mihăilescu (actualul director al Direcției Silvice Vâlcea), care a obținut 53 de voturi.
La Camera Deputaților, lista va fi deschisă de Ovidiu Popa, care a obținut 100 de voturi. Ordinea candidaților de pe pozițiile doi și trei (probabil ambele eligibile) va fi decisă de către conducerea centrală a partidului după ce Eugen Neață și Daniela Oteșanu au primit un număr egal de voturi (fiecare cu câte 58). Pozițiile următoare (cel mai probabil neeligibile) vor fi ocupate de către Nicolae Concioiu (33 de voturi), Vasile Cocoș (32 de voturi), Ion Gigi Matei (32 de voturi) Adina Dobrete (19 voturi) și Adrian Mihăilă (12 voturi). De asemenea, conducerea centrală a partidului va decide care dintre ceilalți doi candidați aflați la egalitate (Vasile Cocoș și Ion Gigi Matei) va ocupa poziția a cincea pe lista PSD pentru Camera Deputaților.

Etichete: , , , ,

Poți comenta aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Alte articole de la Actualitate