Situația din Alunu, din nou, în dezbatere


Ieri, a fost întrunit Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, la sediul Instituției Prefectului, aici dezbătându-se situația alunecării haldei de steril din comuna Alunu. Mai precis, pe ordinea de zi a ședinței condusă de către prefectul Florian Marin (foto) s-a discutat despre situația actuală a alunecării haldei de steril din punctul «Gropile», care a afectat terenuri agricole, forestiere şi gospodării ale populației. Au fost luate măsuri de protecţie a gospodăriilor populaţiei aflate pe direcţia frontului de alunecare, a DJ 605 C, a liniilor de energie electrică şi a albiei râului Olteţ. Situația a fost prezentată de către inspectorul șef ISU Vâlcea, colonel Ionel Nuță.
De asemenea, s-a mai vorbit despre măsuri de limitare a deplasării către albia râului Olteţ a maselor de pământ provenite din halda de steril din comuna Alunu, punctul «Gropile», material prezentat de Ștefan Prală, administratorul special CET Govora S.A,. Milorad Cumpănășoiu, director CET Govora S.A. – Direcția Exploatare Minieră Berbești, a vorbit despre măsuri de punere în siguranţă a albiei râului Olteţ, aflată în pericol de a fi obturată prin deplasarea haldei de steril din comună. Liviu Alexandru Pietriș, directorul Administrației Bazinale de Apă Olt a prezentat, de asemenea, un material. La final, stadiul rapoartelor de evaluare a gospodăriilor din satul Alunu, afectate de alunecarea haldei de steril din punctul Gropile, ce au făcut obiectul deciziilor şi ordinelor de evacuare emise şi puse aplicare până la această dată, a fost prezentat de către primarul comunei, Cristian Birăruți.