Și-a agresat sexual fiica și riscă să ajungă după gratii


• un bărbat de 47 de ani este acuzat de o minoră de 15 ani
În ziua de 14 februarie, poliţiştii de investigaţii criminale din Râmnicu Vâlcea au reţinut un bărbat, de 47 de ani, din municipiu, cercetat pentru agresiune sexuală şi violenţă în familie, săvârşite asupra fiicei sale, în vârstă de 15 ani. Din cercetări a reieşit că, la data de 13 iunie 2016, în jurul orei 18.00, L.F. ar fi intrat în camera fiicei sale, pe care o avea în întreţinere, şi a întreţinut acte sexuale neconsimţite cu aceasta.
În prezenţa apărătorului desemnat din oficiu, minora susţine că tatăl său mai exercitase astfel de agresiuni sexuale asupra sa, însă nu a spus la nimeni, de teamă. De asemenea, minora a relatat organelor judiciare faptul că a fost lovită în repetate rânduri de tatăl ei, în cursul anului 2016, provocându-i leziuni la nivelul mâinii şi că acesta ar fi avut un comportament violent faţă ea, aruncându-i de două ori hainele şi patul în care dormea la ghena de gunoi. Poliţiştii de investigaţii criminale au identificat mai multe obiectele vestimentare, care au fost purtate în timpul agresiunii sexuale, dispunând efectuarea unei expertize judiciare, de către Institutul Naţional de Criminalistică – Serviciul de Biocriminalistică, prilej cu care, s-a constatat existenţa de urme biologice aparţinând tatălui minorei pe obiectele vestimentare puse la dispoziţie. În cauză, cercetările sunt continuate, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de violenţă în familie, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 199 din Codul Penal şi agresiune sexuală, faptă prevăzută de art. 219, din Codul penal.