Serbia – România 26-32 (13-17 la pauză): victorie MARE pe terenul vicecampioanei mondiale


• în frunte cu Cristina Neagu, fostele galactice de la Oltchim au dus reprezentativa tricoloră foarte aproape de calificarea la CM de handbal feminin

Sâmbătă după-amiază, echipa naţională de handbal feminin a României a obţinut o victorie foarte preţioasă pe terenul Serbiei, vicecampioană mondială en-titre. Partida disputată în cocheta sală a sporturilor din oraşul Kraljevo a contat pentru manşa tur a barajului de calificare la Campionatul Mon­dial ce va fi organizat, în luna de­cem­brie a acestui an, în Dane­marca. Chiar dacă HC Municipal Râmnicu Vâlcea nu a avut nicio jucătoare în lot pentru importantul duel, Clara Vădineanu fiind selecţionată, dar din cauza unei accidentări a trebuit să refuze convocarea, fostele galactice de la Oltchim au făcut legea pe teren. În frunte cu interul Cristina Neagu, actualmente la Buducnost Podgo­rica, alte şapte foste jucătoare de la Oltchim au dus greul pentru repre­zentativa pregătită de selecţionerul suedez Tomas Ryde. Dacă Neagu a marcat nu mai puţin de unsprezece din cele 32 de reuşite prin care România s-a impus în faţa Serbiei, Adriana Nechita (cinci goluri), Valentina Ardean Elisei (tot cinci), Oana Manea (patru goluri), Melinda Geiger (tot patru), Aurelia „Mica” Brădeanu (un gol) şi Patricia Vizitiu (tot un gol) au avut la rândul lor un aport important pentru obţinerea acestui succes.
În faţa a peste 300 de suporteri care au făcut deplasarea în Serbia (cei mai mulţi venind din Baia Mare, Deva, Râmnicu Vâlcea, Craiova şi Bucureşti), tricolorele s-au descur­cat de minune în fief-ul sârboai­celor. Elevele lui Tomas Ryde s-au aflat mai mult de 58 de minute din­tre cele 60 ale timpului regula­men­tar în avantaj pe tabela de marcaj. Echipa antrenorului suedez a obţi­nut primul succes într-un joc oficial cu acesta pe bancă, Ryde învin­gându-l la debut chiar pe vulcanicul Sasa Boskovic. Cu toate că în echi­pa Serbiei s-au aflat nu mai puţin de şapte vicecampioane mondiale din 2013 (când reprezentativa ţării vecine a pierdut marele trofeu, pe teren propriu, în faţa surprinzătoarei Brazilia), româncele nu au avut prea multe emoţii. Ajutate foarte mult de Cristina Neagu, acţiunile de­cisive de pe extrema-dreapta „marca” Ada Nechita, de „ghiule­lele” Melindei Geiger, dar şi de paradele Paulei Ungureanu între buturi, România a intrat la vestiare cu un avantaj concludent de patru goluri (17-13).
După revenirea de la vestiare, sârboaicele au dat semne trezire, pe fondul relaxării din jocul tricolo­relor. Deşi puteau să se impună la o diferenţă foarte mare de scor, înce­tinirea „motoarelor” în faza ofen­sivă le-a costat în anumite momente pe jucătoarele pregătite de Tomas Ryde. Chiar dacă nu s-a pus nici un moment problema echipei învingă­toare, România s-a impus în cele din urmă la numai şase goluri dife­renţă (scor final 32-26). Diferenţa putea să fie de cel pu­ţin zece goluri dacă e să privim spre evoluţia „ostilităţilor” din teren, însă chiar şi aşa tricolorele au făcut un pas uriaş spre calificarea la cea de-a XXII-a ediţie a Campionatelor Mondiale, turneu final de la care Ro­mânia nu a lipsit niciodată în istorie.

Returul se joacă sâmbătă, la Cluj Napoca

Manşa retur a barajului de calificare la Campionatul Mondial din Danemarca este programată să se dispute la finalul acestei săptămâni, în moderna sală a sporturilor din Cluj Napoca. Meciul va avea loc sâmbătă, 13 iunie, cu începere de la ora 17.00. Din păcate, din cauza problemei medicale despre care aminteam, Clara Vădineanu nu se va afla în lotul tricolor nici pentru acest joc. Interul de la HC Municipal Râmnicu Vâlcea a acuzat probleme la menisc încă de lunile trecute, însă a continuat să evolueze pentru gruparea râmniceană dată fiind importanţa ultimelor jocuri din sezonul recent încheiat al Ligii Naţionale, atunci când echipa noastră a reuşit să se salveze de la retrogradare.