Semnal! Derby a fost împuşcată!

Derby, timp de 12 ani, a fost paznicul casei noastre dintr-o comună vâlceană, retribuită cu mâncare şi cu o cuşcă. Acum nu mai este. A fost ucisă, bestial, duminică noaptea (8 spre 9 iulie), chiar în poarta casei unde îşi îndeplinea misiunea de paznic.

Derby a fost o căţeluşă blândă, n-a muşcat pe nimeni, nici om şi nici animal. Era o sonerie vie, dacă acceptaţi ale­goria. Semnala, printr-un lătrat special, pe toţi cei care tre­ceau pe la poarta apărată de ea. Era aceasta o meteahnă? Nicidecum! Avea dezvoltată, de mică, un adevărat simţ al datoriei…

A trăit toată viaţa în curtea casei, care era de-acum şi a ei. Aşa gândea, de la o vreme, cu mintea ei de câine. Instinctul, virtute a igienei şi a iubirii faţă de stăpâni, o îndemna să se strecoare pe lângă cei ce ieşeau sau intrau în curte din dorinţa de a-şi marca teritoriul şi din respect pentru casa ce i s-a dat în grijă. De la acest „nărav” îi venea şi numele, Derby, nume puţin cosmopolit, este o prescurtare de la derbedoaică. Avea traseul ei de apărat, ocolea curtea, se oprea în locuri numai de ea ştiute, revenea în faţa porţii, unde aştepta să intre sau să iasă cineva. Era dornică de musafiri cinstiţi, îi simţea, avea un miros al ei de a deosebi omul bun de cel rău.

Ne fusese dăruită de o consăteancă generoasă, cu mare iubire pentru câini. „Dacă doriţi un căţeluş vă pot da unul pripăşit în curtea mea. Este foarte drăguţ şi tare e cuminte. Parcă ar fi Zdreanţă, al lui Arghezi, cel cu ochii de faianţă… E un căţeluş zdrenţuros, de flocos… dar e frumos. Noi mai avem încă patru, vi-l dăruim!”

Am luat căţeluşul şi abia după câteva zile am constatat că de fapt era o căţeluşă. Ne-am ataşat repede de micuţa patrupedă, blândă şi devotată. Odată, când s-a înbolnăvit destul de grav, ne-am adresat unui medic veterinar, care a consultat-o şi i-a prescris un tratament potrivit. A vindecat-o destul de repede, spre marea noastră bucurie. Ne-a îndem­­­nat să-o sterilizăm ca s-o protejăm de întâlniri amoroase şi de maternitatea câinească. I-am urmat sfatul şi Derby s-a simţit bine apoi, n-avea ea chef de aventuri şi complicaţii.

Doisprezece ani este o vârstă onorabilă pentru câini… Ar mai fi trăit încă în curtea noastră, făcea de-acum parte din familie, era un paznic credincios, dacă nu s-ar fi întâlnit cu un ticălos înarmat cu o armă de foc. Un glonţ i-a curmat viaţa!

Trecând, cu dificultate, peste tristeţea celor care au cres­cut-o şi au mângâiat-o cu iubire totdeauna, ne întrebăm, stupefiaţi, cum de a fost posibil să se întâmple, într-un sat vâlcean, o astfel de crimă? Cine i-a aprobat unui asemenea nemernic autorizaţie pentru a poseda o armă de foc ? Unde sunt legile şi oamenii legii? Aşteptăm ajutor din partea unei Asociaţii chinologice, dar şi răspunsul Biroului de arme şi muniţii din Râmnicu Vâlcea, unde am făcut deja plângere.

Mulţumim redacţiei ziarului „Curierul de Vâlcea” fiindcă ne-a înţeles durerea şi tristeţea, publicând acest semnal.