„Ședințele, în opinia mea, nu-și au rostul”


• declară Grigore Răban, șeful pensionarilor vâlceni, referindu-se la întrunirea Comitetului Consultativ pentru Problemele Vârstnicilor
Membrii Consiliului Județean al Persoanelor Vârstnice Vâlcea s-au arătat, încă o dată, dezamăgiți de ora la care a fost programat Comitetul Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Vârstnicilor. Spunem încă o dată pentru că ședința a mai fost programată, lunile trecute, și la ora 14.00. Atât șeful pensionarilor vâlceni, Grigore Răban, cât și președintele Uniunii Generale a Pensionarilor din România, filiala județeană, Gheorghe Dinescu, ne-au declarat că nu toți vârstnicii vor fi prezenți, 12.00 reprezentând o oră total nepotrivită pentru cei de vârsta a treia, mai ales pentru cei care nu sunt din Râmnic. „Oricum, aceste ședințe, în opinia mea, nu-și au rostul. Nu-și ating scopul. Vorbim la pereți… Încă de acum cinci ani, am sugerat să nu se mai țină”, a precizat, pentru ziarul nostru, Grigore Răban, președinte CARP Râmnicu Vâlcea. Mai mult, nemulțumirea pensionarilor a crescut și la auzul unor reprezentanți ai Instituției Prefectului care au precizat, legat de aceste ședințe că „oricum, prezența nu este obligatorie”. Să-nțelegem că însuși angajații Prefecturii Vâlcea consideră aceste întâlniri făcute să fie, să se bifeze sarcina ce le revine…