Sedii ale unor instituții vitale pentru viața socială din Râmnic, INAUGURATE ASTĂZI!



La finalul mai multor lucrări ce au condus la funcţionalizarea completă a celui mai nou sediu al administraţiei râmnicene, primarul Mircia Gutău a prezentat marţi, 22 septembrie 2020, imobilul din strada General Magheru nr. 25. Noul sediu, în care funcționează și Direcția de Asistență Socială (DAS) din municipiu reprezintă o expresie a respectului faţă de cetăţeanul care interacţionează cu Primăria Râmnicu Vâlcea, dar şi faţă de funcţionarii din cadrul instituţiei. Mai multe departamente importante, unele dintre ele cu un volum mare de lucru cu publicul, au fost reunite în noul imobil de lângă sediul central al Primăriei. Ne referim aici la Direcţia Poliţia Locală, inclusiv dispeceratul de monitorizare a camerelor video, Direcţia de Asistenţă Socială, Registrul Agricol, Biroul Cadastru, Fond Funciar, Agricultură, Direcţia de Dezvoltare Locală – Programe Externe, Direcţia Investiţii, Achiziţii Publice, Serviciul Autorizări Activităţi Comerciale, Evenimente Publice etc. Toate acestea, funcționând în același spațiu, facilitează o relaţionare mai uşoară a cetăţeanului cu aparatul administrativ.
În special este vorba despre Direcţia de Asistenţă a Persoanelor, structură ce gestionează lunar sute de interacţiuni cu râmnicenii. Aceasta beneficiază acum de un front-office distinct, accesibil inclusiv persoanelor cu dizabilităţi, de un spaţiu de aşteptare în interior, dar şi în exterior, pentru a respecta reglementările specifice acestei perioade, precum şi de o toaletă alocată beneficiarilor ajutoarelor gestionate de DAS.
• Material realizat cu sprijinul Biroului de Presă al Primăriei Râmnicu Vâlcea