Du-te la...
Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

9 decembrie 2019

Se reabilitează drumul județean care merge la Mănăstirea dintr-un Lemn


Prezent în județ pentru a verifica modul în care se realizează lucrările la diferite investiții în infrastructură, președintele Consiliului Județean Vâlcea a ajuns și pe Drumul Județean 646 B, pe sectorul Frâncești – Păușești Otăsău – Pietrari. Aici se lucrează chiar în apropierea Mănăstirii dintr-un Lemn. Referitor la această investiție, Constantin Rădulescu a declarat că „are indicii” cum că lucrările din zonă se vor finaliza înaintea termenului stabilit.
„Drumul Județean 646 B este un drum extrem de important, un drum pe care îl facem cu bani guvernamentali. Am verificat personal lucrările, așa cum am promis. Lucrările sunt în grafic, constructorul este mobilizat, drumul județean care trece pe lângă Mănăstirea dintr-un Lemn, merge chiar la Mănăstirea dintr-un Lemn, pe sector Frâncești – Păușești Otăsău și iese la Pietrari. Suntem în grafic și vreau să le mulțumesc tuturor celor care contribuie la această faptă bună pentru vâlceni și sperăm, și am deja indicii, că vom termina mai repede această lucrare, Suntem în acest moment siguri că săptămâna viitoare vom începe asfaltarea pe Drumul Județean 646 B, drum județean pe care îl asfaltăm cu bani guvernamentali, accesați de Consiliul Județean Vâlcea”, a declarat președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu, după ce a vizitat șantierul de pe DJ 646 B.
℗ Articol de promovare ℗

Etichete: , , , , ,

Poți comenta aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Alte articole de la Actualitate