SE OPREȘTE APA POTABILĂ pe o stradă din Călimănești


Ca urmare a executării lucrărilor de conectare a rețelei de apă potabilă PEHD De 110 mm la rețeaua de distribuție PEHD De 160 mm, existentă în Călimănești, strada Brazilor, în data de 3 mai 2022, între orele 09.00 – 13.00, se va întrerupe furnizarea apei potabile la consumatorii existenți în Călimănești – cartierul Cozia. În această perioadă orară, echipele de intervenție ale APAVIL SA vor face eforturi susținute pentru scurtarea timpului necesar finalizării lucrărilor.
„Pentru asigurarea parametrilor de potabilitate a apei din rețea, certificați prin buletine de analiză a apei în secțiunea de intervenție (înainte și după spălarea rețelei), angajații Apavil SA vor efectua purjări în zona respectivă și în zone adiacente în care există posibilitatea modificării parametrilor de potabilitate. Recomandăm consumatorilor afectați să lase să curgă cantitatea de apă necesară eliminării apei cu impurități produse ca urmare a întreruperii furnizării. Cheltuielile ocazionate de cantitatea de apă eliminată vor fi suportate de către Apavil SA în urma unor solicitări scrise ale beneficiarilor, confirmate de specialiștii societății noastre și respectând prevederile art. 252 al Regulamentului Serviciului de alimentare cu apă și de canalizare sau apelând numărul de telefon al dispeceratului societății Apavil SA: 0250.820.010, serviciu disponibil 24 de ore din 24, șapte zile pe săptămână. Vă mulțumim pentru înțelegere!”, ne-au transmis reprezentanții Apavil SA Râmnicu Vâlcea.
• Material realizat cu sprijinul Compartimentului Comunicare și mass-media al Apavil SA

Posting....