SCM debutează contra echipei lui Roșca


Miercuri, reprezentanții Federației Române de Handbal au organizat procedura de stabilire a calendarului competițional pentru ediția 2019/2020 a Ligii Florilor de handbal feminin. SCM Râmnicu Vâlcea, campioana en-titre, a avut parte de un program relativ dificil încă de la debut. Pe 31 august, în prima etapă, echipa noastră va primi vizita formației brăilene HC Dunărea, pregătită de un fost antrenor de la SCM, Aurelian Roșca. În etapa a doua, Vâlcea se va deplasa la Slatina, pentru duelul cu o altă echipă incomodă a Ligii Florilor, antrenată de Victorina Bora. În etapa a treia, SCM va primi vizita formației sibiene Măgura Cisnădie, echipă care, suntem convinși, se va lupta pentru un loc pe podiumul campionatului. În etapa a patra, SCM va evolua la Cluj, pe terenul Universității.
«Șocul» campionatului este programat în etapa a cincea, la Vâlcea. Atunci, SCM Râmnicu Vâlcea și CSM București vor da «recital» în polivalenta arhiplină, meciul având potențialul de a se dovedi decisiv pentru stabilirea viitoarei campioane a întrecerii handbalistice.