Sărbătoare la Costești: Arnota își sărbătorește hramul
• duminică, una dintre cele mai frumoase și fascinante dintre destinațiile spirituale din județ va fi gazda a zeci și zeci de pelerini
Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil sunt protectorii așezământului care tronează deasupra Costeștiului iar duminică, la hramul Arnotei, localitatea edilului Toma Peștereanu va fi, din nou, sub asaltul pelerinilor de pretutindeni.
În general, se consideră că biserica a fost fondată în 1637, data actului de donație în care se precizează că a fost „făcută și întemeiată” de Matei Basarab. Or, această afirmație este contrazisă de inscripția de pe cățuia de argint oferită în 1622, care atesta că mănăstirea exista deja la acea data. De asemenea, A. Sacerdoțeanu precizează că mănăstirea a fost la origine ctitorie boierească și că a devenit ctitorie voievodală mai târziu. În 1942, Nicolae Ghica-Budești consideră că biserica pare a fi anterioară domniei lui Matei Basarab, care nu a făcut decât să adauge pridvorul. Dar macheta bisericii pictate în cadrul tabloului votiv și ținută de voievod și de soția sa este reprezentată fără pridvor.
Mănăstirea a fost renovată de către Barbu Știrbei între anii 1852-1856, când o parte a chiliilor au fost dărâmate datorită stării de ruină la care se aflau. În locul lor a construit clădiri noi pe baza unor proiecte făcute de diverși arhitecți, printre care Carol Benesch. Reparații ale lăcașului au fost făcute și în anul 1934, când s-au construit noi chilii, dar și un muzeu cu odoarele sfântului lăcaș. Între anii 1954-1958, cu ocazia ultimei consolidări a clădirilor, au fost edificate sistemele de încălzire și alimentare cu apă.
Ctitorită de Matei Basarab în 1633-1634, cu hramul ”Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, pe temelia unei biserici mai vechi, fiind situată la 37 kilometri de Rm. Vâlcea, aproape de Mânăstirea Bistriţa. Conform unei legende, Matei Basarab a zidit mânăstirea aici deoarece, înainte de a fi domn, găsise scăpare în aceste locuri, ascunzându-se în nişte stufărişuri, fiind urmărit de turci. Cercetările din anul 1974, efectuate sub egida Direcţiei Monumentelor Istorice, au permis să se constate că la temelia actualei biserici se găsesc urmele altor biserici încă nedatate, care vor fi existat aici.
Pridvorul cu turla i-a fost adăugat de către domnitorul Constantin Brâncoveanu, la începutul domniei sale, odată cu reparaţiile, în anii 1705-1706. Tot el îi reconstruieşte catapeteasma, o adevărată operă de artă sculpturală, în stil brâncovenesc (din 1913 se află la muzeul din Bucureşti) şi renovează pictura, fără să o înlocuiască pe cea originală.
Uşa bisericii, sculptată în lemn de castan, are o inscripție în limba slavonă, în care se spune astfel: ”Aceste uşi le-a făcut Constantin Brâncoveanu vel-logofăt”. Ele păstrează pictura originală ”dreasă” sub evlaviosul domn, când s-a zugrăvit şi pridvorul, pe care tot el îl adăugase, pictura care nu a rezistat până astăzi. Pictura iniţială are o mare valoare artistico-documentară, foarte valoros fiind şi portretul lui Matei Basarab, realizat în 1644 de zugravul Stroe din Târgovişte.
Biserica mânăstirii este o construcție mică, cu o linie simplă şi sobră, fiind realizată după un plan trilobat, cu abside poligonale şi pridvor deschis. Deasupra naosului este aşezată o turla înaltă, iar pe pridvor este o alta turlă mai mică, cea din timpul lui Brâncoveanu. Faţadele au fost împărţite cu ajutorul unui brâu din cărămidă aparentă în două registre: cel inferior, în care se observă frumoase firide rotunjite şi cel superior, în care s-au realizat ocniţe adâncite. Pereţii şi turlele sunt înfrumuseţate cu ornamente din cărămidă aparentă.
Renovarea bisericii s-a făcut între anii 1852-1856, de către domnitorul Barbu Ştirbei, care a dărâmat chiliile vechi din vremea lui Matei Basarab, deja ruinate şi ridică aici alte clădiri, după planul unor arhitecţi străini.
În anul 1934, s-au mai zidit unele chilii care există şi astăzi, într-una fiind amenajat un mic muzeu în care au fost expuse odoarele mânăstirii, iar între anii 1954-1958 a fost consolidat întregul aşezământ monahal şi s-au introdus instalaţii de apă şi încălzire.
În pronaosul bisericii actuale, se află două morminte: mormântul lui Matei Basarab, mort la 9 aprilie 1654, îngropat mai întâi la Târgovişte şi adus apoi la Arnota, după răscoala Seimenilor, şi mormântul lui Danciu vel-vornic, tatăl lui Matei Basarab, fost oştean al lui Mihai Viteazul, căzut în timpul luptelor din Transilvania, duse alături de eroul de la Turda, înmormântat în anul 1604 la Alba-Iulia, rămăşitele lui pământeşti fiind aduse la Arnota în 1648. Această frumoasă mânăstire, prin pictura, arhitectura şi sculptura sa, poate fi considerată unul dintre cele mai reprezentative monumente istorice şi de artă religioasă din ţară. După 1999, Arnota a devenit mânăstire de maici.
Legenda spune că Paul de Alep, care a vizitat Arnota în 1658, a însemnat tradiția locală, spunând că mănăstirea a fost ridicată pe locul unei biserici de lemn, construită de «vornicul» Danciu, tatăl lui Matei. Tradiția despre vechimea monumentului a fost, de altfel, înregistrată și de alți călători străini și unii istorici au socotit-o ca fiind exactă, însă ea nu poate fi atestată prin documente, pentru că pisania bisericii a dispărut.
Același Paul din Alep, care a asistat la ceremonia înmormântării lui Matei Basarab, consemnează că acesta a cerut pe patul de moarte să fie îngropat la Arnota, dar urmașul său, Constantin Șerban, dădu ordin să fie înmormântat în exonartexul bisericii voievodale din Târgoviște, lângă soția sa Elina și fiul lor Mateiaș. Până la urmă, osemintele sale au fost transportate la Arnota, „așa cum și-a dorit-o din viață”, de voievodul Mihnea Radu III, ca urmare a invaziei turco-tătare din 1658, când i s-a profanat mormântul. Frumoasa piatră funerară în stil baroc se află astăzi alături de aceea simplă a «vornicului» Danciu, care, mort în 1595 în Transilvania, a fost mai întâi înmormântat „în catedrala din Alba-Iulia din grija și cu cheltuielile domniței Stanca, soția lui Mihai Viteazul”. Inscripția funerară de pe piatra de mormânt a lui Danciu arată că, în 1649, Matei Basarab transportă la Arnota osemintele tatălui său, după cum și Neagoe Basarab reînhumase în ctitoria sa din Curtea de Argeș pe acelea ale mamei sale. Voievodul pregătise de mult timp Arnota pentru rolul de mausoleu al familiei. Cu mult înainte de a se ridica pe tron, în 1622, el și soția sa dăruiseră Arnotei o cățuie de argint. Curând după urcarea sa pe tron, în 1634-1635, el îi dărui clopote și în 1636 și 1637 îi întări veniturile. Apoi Matei și domnița Elena cumpărară «de la călugării de la Muntele Athos, plătindu-le foarte scump» moaștele Sfinților Mihai al Sinadelor, Ioan Chrisostom, Filip, Marina Athanasie, Ciril episcop al Alexandriei și, de asemenea, din sângele celor 40 de mucenici din Sebasta, și așezară această comoară la Arnota. La 5 noiembrie 1641, a fost desăvârșită racla pentru brațul Sfântului Mihail al Sinadelor, la 5 noiembrie 1646 a fost sfințită aceea pentru brațul Sfântului Filip; și una și cealaltă sunt de argint aurit, împodobite cu pietre scumpe, identice ca mărime și model, dar a doua este executată mai puțin fin decât prima. Toate acestea fură îndeplinite după un plan stabilit din vreme, înainte de 1649, dată la care «vornicul» Danciu a fost reînhumat în pronaosul bisericii, conform credinței că prezența relicvelor în sanctuarul unei biserici indică funcția funerară a acesteia. Ansamblul de pictură a fost, de asemenea, terminat la această dată și conceput astfel încât să corespundă unui edificiu funerar.