Du-te la...
Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

17 noiembrie 2019

Sâmbătă, în Sala „Traian”: campioanele se întorc în „ring”


SCM Râmnicu Vâlcea, campioana României la handbal feminin, începe, sâmbătă, în ultima zi a lunii august, lupta pentru un nou trofeu în Liga Florilor. În primul joc al unui sezon care se anunță de-a dreptul incendiar în competiția feminină, SCM va avea parte de un adversar, probabil mai slab valoric, dar în mod cert foarte incomod. Este vorba despre HC Dunărea Brăila, echipă care, în sezonul trecut, s-a luptat din greu pentru a evita barajul de retrogradare din Liga Florilor. Pentru acest sezon, echipa de pe malul Dunării s-a întărit cu câteva jucătoare de certă valoare și se aunnță o „nucă tare” chiar și pentru formațiile care emit pretenții la câștigarea titlului de campioană. Echipa râmniceană va debuta în noua ediție a Ligii Florilor pe teren propriu, în fața suporterilor. Partida cu Dunărea Brăila se va juca în Sala Sporturilor „Traian”, sâmbătă, cu începere de la ora 12.30. Pentru iubitorii sportului care nu vor putea ajunge în polivalentă pentru a le susține pe fete din tribune, vestea bună este că acest joc va fi transmis în direct de către postul public de televiziune.

Advertisements

Duel pe teren, duel la nivelul băncilor tehnice

Dacă meciul de sâmbătă promite să aducă față în față pe teren jucătoarele a două echipe motivate să obțină rezultate dintre cele mai bune în sezonul care urmează să înceapă, partida va reprezenta un veritabil duel și la nivelul băncilor tehnice. Mai precis la nivelul antrenorilor principali. Asta pentru că actualul tehnician de la SCM Râmnicu Vâlcea, Florentin Pera, s-a aflat, până în prima parte a anului trecut, pe banca brăilencelor de la Dunărea. De partea cealaltă, actualul antrenor de la Brăila, Aurelian Roșca, este un foarte bun cunoscător al handbalului vâlcean, el pregătind în trecut pe HCM Râmnicu Vâlcea (echipă care, în vara anului 2018, și-a schimbat denumirea în SCM Râmnicu Vâlcea). Se anunță, așadar, un duel deosebit de interesant, pe care iubitorii sportului din județul nostru nu vor avea cum să îl rateze!

Programul meciurilor din prima etapă

Sâmbătă, 31 august
SCM Râmnicu Vâlcea – HC Dunărea Brăila
Minaur Baia Mare – Măgura Cisnădie
AHCM Slobozia – CSM Slatina
Rapid București – Corona Brașov
SCM Gloria Buzău – CSU Cluj-Napoca
Duminică, 1 septembrie
Gloria Bistrița-Năsăud – SCM Craiova
HC Zalău – CSM București

Etichete: , , , ,

Poți comenta aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Alte articole de la Handbal