Salariile vor scădea cu sume cuprinse între 700 şi 2.800 de lei Angajații APIA protestează


„Angajaţii Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură din teritoriu sunt pregătiți pentru protestele din cauza impactului Legii salarizării asupra veniturilor, care vor scădea cu sume cuprinse între 700 şi 2.800 de lei, începând din 2018”, a declarat preşedintele Federaţiei Sindicatelor din APIA, Octavian Mateescu. „Oamenii sunt pregătiţi de proteste la centrele judeţene ale APIA, din cauza impactului Legii salarizării asupra veniturilor, care vor scădea, începând din 2018, cu sume cuprinse între 700 şi 2.800 de lei. Nu şi la Bucureşti, pentru că angajaţii de aici nu sunt afectaţi. Tocmai asta am şi cerut: să ne treacă şi pe noi pe aceeaşi grilă ca şi angajaţii de la nivel central, pentru că suntem aceeaşi agenţie. Vor fi afectaţi de diminuarea veniturilor marea majoritate a angajaţilor din teritoriu, în afară de consilierii debutanţi şi asistenţi, care sunt foarte puţini, toţi consilierii superiori şi toţi cei cu funcţii de conducere vor avea o scădere a salariilor”, a spus Mateescu. Acesta a precizat că nemulţumirile angajaţilor APIA din teritoriu au fost prezentate încă din vara acestui an, atât conducerii APIA, cât şi ministrului Agriculturii, însă au fost amăgiți. „Nu ne mai vedem nici cu ministrul (Petre Daea n.r.) nici cu conducerea APIA, mingea este acum la dânşii. Noi am aşteptat din vară, când a fost proiectul Legii Salarizării, dar ne-au tot amăgit că se va rezolva problema noastră şi noi am făcut toate plăţile şi o să le facem în continuare. Nu cerem măriri de salarii, cerem să ni ne păstreze salariile actuale, dar este dureros când vezi că îţi scade salariul. Mai ales că s-a tot spus că prin Legea salarizării vor exista măriri de salarii”, a explicat liderul de sindicat.
În acest timp, directorul general al APIA, Adrian Pintea (foto), a anunţat că există un proiect de OUG care va reglementa problema salarizării, iar acest aspect le-a fost transmis liderilor de sindicat într-o întâlnire care a avut loc marţi la minister. „Într-adevăr, pe Legea salarizării 153/2017 este o problemă în ceea ce priveşte funcţiile de conducere şi de execuţie la nivel teritorial, până la nivelul de consilier superior. Este un proiect de OUG, care nu a fost încă pe ordinea de zi a Guvernului, dar care va reglementa anumite aspecte în ceea ce priveşte salarizarea în APIA. Ieri, am avut o întâlnire împreună cu domnul ministru şi cu sindicatele în care s-a spus de această ordonanţă şi să vedem cum şi când va ieşi. Eu ştiu ce a însemnat şi ce înseamnă munca fiecăruia dintre ei, pentru că zile şi nopţi am petrecut aici”, a precizat Adrian Pintea. Mai trebuie spus că APIA are, în prezent, 4.859 de posturi, din care în jur de 400 sunt la nivel central.