S-A SEMNAT CONTRACTUL de proiectare pentru reabilitarea Culei Greceanu


Marți, 1 noiembrie 2022, președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu, a semnat contractul pentru elaborarea temei de proiectare, a documentației și a studiilor necesare pentru obiectivul de investiții „Reabilitarea Ansamblului Cula Greceanu”. Prin acest contract, în valoare totală de 204.085 lei, proiectantul se angajează să pună la dispoziția Consiliului Județean, în termen de cinci luni, documentația stabilită.
„După ce anul trecut am reușit să achiziționăm și să introducem Cula Greceanu în patrimoniul județului, facem și primii pași pentru restaurarea acestei bijuterii arhitecturale, căreia vrem să-i redăm strălucirea de altădată. Odată finalizată proiectarea, vom putea aplica pentru obținerea de fonduri nerambursabile în vederea restaurării ansamblului arhitectural”, a precizat Constantin Rădulescu, președintele Consiliului Județean Vâlcea.