RoStire


După un an de muncă, în anul Centenarului, am avut onoarea ca, alături de colegii mei din Consiliul Judeţean Vâlcea, să semnez contractul prin care Conacul Bălceştilor va fi reabilitat şi dotat, în scopul punerii în valoare a patrimoniului cultural al acestei bijuterii arhitecturale cu care ne mândrim. Semnarea acestui contract, prin care primim o finanţare nerambursabilă în valoare de aproximativ 4.3 milioane euro, reprezintă pentru noi şi pentru toţi cei care au muncit la întocmirea documentaţiei acestui proiect o mare realizare, fiindcă prin acest proiect se vor face intervenţii asupra Conacului Bălceştilor, Bisericii de lemn „Adormirea Maicii Domnului” din Gâltofani şi Parcului Conacului.
Constantin Rădulescu, președinte CJ Vâlcea.