Reducerea contribuţiei de asigurări sociale pentru angajatori


cas

Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vâlcea informează că, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 687/19.09.2014, a fost publicată Legea nr. 123/2014 pentru modificarea Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, prin care a fost modificat art. 29618 alin. (3), în sensul reducerii cu cinci cote procentuale a cotei de contribuţii de asigurări sociale pentru angajatori, astfel:
– 26,3% (faţă de 31,3%) pentru condiţii normale de muncă, din care 10,5% pentru contribuţia individuală şi 15,8% (faţă de 20,8%) pentru contribuţia datorată de angajator;
– 31,3% (faţă de 36,3%) pentru condiţii deosebite de muncă, din care 10,5% pentru contribuţia individuală şi 20,8% (faţă de 25,8%) pentru contribuţia datorată de angajator;
– 36,3% (faţă de 41,3%) pentru condiţii speciale de muncă şi pentru alte condiţii de muncă, din care 10,5% pentru contribuţia individuală şi 25,8% (faţă de 30,8%) pentru contribuţia datorată de angajator.
Prevederile de mai sus se aplică începând cu veniturile lunii octombrie 2014.