„PSD nu va propune premier, așteaptă alegerile din toamnă”


• declară deputatul Vasile Cocoș
Conform informațiilor pe care le are de la București, deputatul vâlcean Vasile Cocoș spune că, în situaţia în care moţiunea de cenzură va trece, nici PSD, nici UDMR nu vor propune un premier şi că există varianta unui guvern de uniune naţională.
„Cred că este suficientă pentru oameni experienţa guvernării PNL fără un program de guvernare coerent şi vedem cu toţii şi simţim mai ales cu toţii costurile. Noi venim cu varianta unui guvern de uniune naţională până în luna noiembrie, când sunt programate alegerile la termen. Nu înţelegem acest moft de a face alegeri cu două-trei luni sau patru-cinci luni înainte de alegerile care sunt la termen. Cel mai important pentru România în acest moment este de a stopa acest derapaj. Poţi să te joci cu multe când eşti la guvernare, dar sub nicio formă cu pachetul de legi electorale. Acesta este atributul Parlamentului care are puterea, în timp rezonabil, să îl schimbe”, a declarat deputatul Vasile Cocoș.