Probleme la preluarea combinatului de către noul patron:


Încă o lună pentru Vuza să găsească fondurile de Oltchim!
Bursa. ro scrie că Oltchim Râmnicu Vâlcea (OLT) a prelungit cu o lună termenul limită pentru îndeplinirea condiţiilor suspensive prevăzute în contractul de vânzare de active încheiat cu Chimcomplex Borzeşti, până la data de 17 noiembrie 2018: „Este o dispoziţie în contract care amână, cu o lună de zile, momentul în care trebuie să se efectueze plata, în cazul în care nu sunt îndeplinite o serie de condiţii precedente”, anunță Gheorghe Piperea, administratorul judiciar. Tranzacţia trebuia finalizată în data de 17 octombrie, Chimcomplex trebuind să achite suma de 127 de milioane de euro pentru Pachetele 1-5 şi parţial 7 ale combinatului din Râmnicu Vâlcea. Pe lângă această sumă, Chimcomplex a preluat probleme de mediu ce presupun investiţii de zeci de milioane de euro, angajându-se la un program de investiţii de 70 milioane euro în următorii trei ani.