Prioritatea numărul 1 pentru SCM: Clasarea pe podiumul Ligii Florilor


După eliminarea suferită în turul III al Cupei EHF la handbal feminin, în fața grupării Herning-Ikast din Danemarca, SCM Râmnicu Vâlcea urmează să se concentreze pe obiectivele de pe plan intern. Acum, prioritatea numărul 1 pe care o au fetele pregătite de antrenorul Florentin Pera este reprezentată de clasarea pe unul dintre primele trei locuri în campionatul intern. Deși nu s-a încheiat nici turul acestei competiții, suntem de părere că obiectivul propus va putea fi atins de echipa sprijinită financiar de Primăria Râmnicului. Cu maximul posibil de puncte după cele unsprezece runde trecute din Liga Florilor, SCM Râmnicu Vâlcea ocupă meritoriu primul loc în clasament, în fața campioanei CSM București. Mai mult decât atât, în ultimele luni, echipa noastră s-a impus de două ori pe terenul multiplei campioane din Capitală (o dată în Supercupă și o dată în campionat) și a demonstrat că poate fi o pretendentă serioasă pentru readucerea trofeului de campioană națională la Vâlcea.
Un alt obiectiv important al echipei noastre va fi reprezentat de un parcurs cât mai lung în Cupa României, poate chiar finala acestei competiții. Sezonul trecut, SCM Râmnicu Vâlcea a ajuns până în ultimul act al întrecerii, performanță care a permis calificarea echipei noastre, pentru prima dată, în cupele europene.