Du-te la...

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

8 august 2020

Primarul Sandu mai face o încercare: O nouă adresă către Secția Drumuri Naționale Vâlcea privind DN 7D


Edilul comunei Perișani, Ion Sandu, a sesizat din nou, printr-o adresă, reprezentanții Secției Drumuri Naționale Vâlcea despre situația dramatică în care se găsește DN 7D, vechiul drum despre care s-a tot vorbit… un drum comunal transformat în drum național și lăsat, din păcate, de izbeliște.
„Mulți oameni care vin din afara localității Perișani și trebuie să circule pe Drumul Național DN 7D. Văzând cum arată acest drum, ei cred că această comună are un primar incompetent administrativ, care nu se implică pentru modernizarea lui… Însă localnicii nu gândesc la fel. Cu mici excepții, și-au dat seama de ani buni că edilul localității a încercat de nenumărate ori prin diverse forme să convingă autoritățile județene sau naționale ca acest drum să fie modernizat, mai ales că trece pe la poarta sa. Se spune pretutindeni că aproape sigur orice drum asfaltat duce către poarta primarului; aici nu este așa. Și-n această perioadă s-au anunțat autoritățile județului și Compania Națională a drumului că-n urma ploilor din luna iunie, 14 km de drum național care trece prin satele Spinu și Poiana arată deplorabil. La fel arată și-n comunele vecine Titești, Boișoara și o parte din Câineni. Atașez doar ultimul document care completează alte sute de acest gen trimise la aceleași instituții în ultimii 17 ani, doar se va reuși ceva, când …?”, susține edilul Ion Sandu.
Dincolo însă de supărarea sa, primarul Ion Sandu lasă loc și de o veste bună, susținând că, probabil la mijlocul acestei luni, va vorbi despre o surpriză plăcută privind drumul cu pricina.

Etichete: , ,

Poți comenta aici

Alte articole de la Actualitate