Primarul Mircia Gutău lansează un apel către locuitorii Râmnicului


„Trecem în această perioadă prin momente de o gravitate fără precedent pentru cei mai mulți dintre noi. Sunt vremuri dificile, în care amenințarea plutește nu doar asupra unei comunități sau a unei țări, ci peste întreaga omenire. Suntem și noi afectați, din fericire nu într-o măsură la fel de mare ca alte orașe sau țări, dar trebuie să reacționăm cu responsabilitate.
Fac un apel la toți locuitorii municipiului Râmnicu Vâlcea să dea, în această perioadă, dovada unui simț civic deosebit, pe măsura provocărilor cu care ne confruntăm. Doar prin unitate, compasiune, discernământ, calm şi empatie vom reuși să trecem peste aceste obstacole pentru a ne regăsi, atunci când amenințarea acestei maladii va fi trecut, mai puternici și mai încrezători în viitor.
Cer același lucru și din partea tuturor forțelor politice și instituțiilor județene: nu transformați situația dificilă pe care o traversăm într-o ocazie de a plăti polițe și de a bloca activitatea administrativă! Este un context deosebit care cere măsuri constructive, luate în colaborare, nu manevre politicianiste, menite să dezbine și să distrugă!
Vă asigur că Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea face toate eforturile și va lua toate măsurile necesare astfel încât orașul nostru şi serviciile publice să își mențină funcționalitatea, în condiții de siguranță și confort pentru toți cetățenii. Toate deciziile care vor fi luate în această direcție vor fi aduse la cunoștința râmnicenilor cu promptitudine, prin toate mijloacele disponibile (mass-media, site-ul www.primariavl.ro, contul oficial de Facebook), pentru că o comunitate informată este o comunitate puternică. Avem, fiecare dintre noi, capacitatea și resursele pentru a depăși orice obstacol – trebuie doar sa mergem cu toții în acea direcție bună, care ne va scoate la liman!“
Mircia GUTĂU, primar