Primăria Râmnicului a deschis UN NOU PUNCT DE DE ÎNCASARE a impozitelor şi taxelor locale


Din dorinţa de a-i motiva pe cât mai mulți cetățeni să își plătească impozitele şi taxele locale, dar şi pentru a veni în sprijinul cetăţenilor din cartierul Nord, Primăria Râmnicu Vâlcea deschide de miercuri, 26 ianuarie 2022, o nouă casierie. Aceasta este amplasată în rotonda comercială din zona Complexului Nord. Noul centru de încasare, care va funcţiona de luni până joi între orele 08.00 – 15.15, iar vinerea între orele 08.00 – 12.45, va fi deschis până în 31 martie 2022. Aceasta este data până la care va fi valabilă bonificaţia de 10% acordată persoanelor fizice şi juridice care plătesc integral sumele datorate bugetului local pe anul în curs.

Unde mai pot plăti râmnicenii impozitele?

Casieria de la Complexul Nord se alătură celorlalte puncte unde pot fi plătite impozitele şi taxele locale. Este vorba despre cele de la sediul Direcţiei Economico-Financiare din bulevardul Nicolae Bălcescu nr. 24 (Arenele „Traian”), sediul Primăriei municipiului din strada General Magheru nr. 25 (clădirea „Socom”), sediul Direcţiei de Dezvoltare Locală din bulevardul Tudor Vladimirescu nr. 15 („Casa Căsătoriilor”), noile spaţii de la Stadionul Municipal din splaiul Independenţei, precum şi în cartierul Ostroveni, pe strada I.C. Brătianu (lângă Clubul Pensionarilor). Celor care doresc să plătească on-line le stau la dispoziţie secţiunea „Servicii electronice” de pe site-ul Primăriei Râmnicu Vâlcea la adresa www.primariavl.ro, site-ul Direcţiei Economico-Financiare locale www.taxermvl.ro sau portalul www.ghiseul.ro.
• Material realizat cu sprijinul Biroului de presă al Primăriei Râmnicu Vâlcea