Du-te la...

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

29 septembrie 2020

Prezenţă record la vernisajul expoziţiei fotografice de la Muzeul Satului


  • „Etnografica” a adunat zeci şi zeci de vizitatori în Bujoreni şi rămâne deschisă până la Înviere

Ca în fiecare din ultimii şase ani, Postul Mare înseamnă, la Muzeul Satului Vâlcean de la Bujoreni, expoziţia fotografică Etnografica. Şi de această dată, cele 40 de cadre cu care au venit slătinenii sunt care mai de care mai spectaculoase, captând lumea satului românesc în lumini şi tuşe încântătoare.

La vernisajul de astăzi a luat parte un număr neaşteptat de mare de vizitatori. În discursul său, Ionuţ Dumitrescu a dorit să mulţumească vecinilor din sud pentru colaborare în organizarea acestui eveniment. Acesta a anunţat că tematica salonului este fotografia ca document etnografic, fiind admise lucrări fotografice din domeniul tradiţiilor şi obiceiurilor, arhitecturii populare, costumului popular, gospodărie şi bucătărie tradiţională, portret, satul românesc contemporan. Fotografiile au puternice valenţe artistice şi/sau documentare. cu minim 5 (cinci) respectiv maxim 10 (zece) fotografii, color sau monocrom.

Salonul Naţional „Etnografica” de la Slatina, judeţul Olt este organizat de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promova­rea Culturii Tradiţionale Olt şi fi­nanţat de către Consiliul Judeţean Olt. Scopul Salonului este de promovare a culturii tradiţionale, prin imagini fotografice cu caracter etnografic din domeniul obiceiu­rilor şi tradiţiilor, arhitecturii popu­lare, costumului popular, gospo­dăriei şi bucătăriei tradiţionale, portret. Dacă până anul acesta, Salonul a beneficiat (doar) de Înaltul Patronaj al Asociaţiei Artiştilor Fotografi din România, începând cu această ediție Salonul mai primește și girul „Dacica” – Socie­tatea Ro­mână de Fotografie și al Asociației Internaționale Euro Foto Art. Juriul acestei ediţii a fost alcătuit din Eugen Negrea – preșe­dintele Asociației Artiștilor Fotografi din România; Csibi Gellert din Târgu Mureș – câștigătorul Medaliei de Aur la ediția precedentă; Flavian Săvescu din Reșița – câștigătorul Medaliei de Argint la ediția prece­dentă; Adela Lia Rusu din Oradea – câștigătoarea Medaliei de Bronz la ediția precedentă și Valeru Ciurea – artist fotograf din Slatina, referent de specialitate în cadrul CJCPCT Olt – inițiatorul și organizatorul Salonului Național de Fotografie „ETNOGRAFICA”.

La această a VI-a ediție a Salonului Naţional de Artă Fotogra­fică Etnografica au fost primite 403 lucrări, în urma jurizării doar 40 primind punctajul necesar pentru a face parte din expoziţia găzduită de Centrul Cultural „Eugen Ionescu” din Slatina. Primele trei fotografii premiate redau frânturi din viaţa satului, cu obiceiurile, cu locurile şi oamenii săi. Premiul I și Medalia de Aur AAFR au fost obținute de Labancz Istvan din Miercurea Ciuc cu lucrarea „Cu dăruire”; Premiul II și Medalia de Argint AAFR au fost obținute de Nagy Botond, din Târgu Mureș, cu lucrarea „Fereastră către trecut“, iar Premiul III și Medalia de Bronz AAFR au fost obținute de Nicoleta Păunaș, din Târgoviște, cu lucrarea „Bunicul”. Cele două men­țiuni, prima din partea Asociației Internaționale „Euro Foto Art”, iar cea de-a doua din partea „Dacica” – Societatea Română de Fotografie au fost adjudecate de către Vlad Dumitrescu din Brașov cu lucrările „Cosaș în rai“, respectiv „Spre apă”.

Expoziţia vă aşteaptă până la Înviere.

Alte articole de la Actualitate