Președintele Consiliului Județean a primit daruri de la beneficiarii Fundației „Inimă pentru Inimă”


Pe o rețea de socializare, președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu, a publicat un filmuleț, împreună cu un mesaj, în care își exprimă încântarea pentru surpriza pe care i-au făcut-o copiii de la Fundația „Inimă pentru Inimă” din Râmnicu Vâlcea. Așa cum au procedat și în alți ani, copiii beneficiari ai serviciilor oferite, însoțiți de câțiva adulți din cadrul fundației, i-au trimis președintelui Consiliului Județean Vâlcea câteva daruri simbolice. Constantin Rădulescu s-a declarat foarte încântat de aceste cadouri simbolice, le-a mulțumit copiilor pentru darurile simbolice primite și le-a transmis un frumos mesaj: „Am primit, din nou, o inimă. O inimă din partea voastră, dragii mei prieteni de la «Fundația Inimă pentru Inimă». Dragi copii, dragi tineri, pentru mine sunteți o binecuvântare și o bucurie. Mulțumesc mult pentru daruri. Sunt foarte importante. Și să știți că toate darurile primite de la voi în anii de când suntem prieteni le-am păstrat cu mare, mare bucurie, cu prețuire și la loc de cinste. Vă îmbrățișez și vă iubesc pe toți. Să vă dea Dumnezeu sănătate, să fiți cuminți și să aveți grijă de voi. Celor care îi îngrijiți, îi ocrotiți și îi învățați, la fel. Mă rog lui Dumnezeu pentru sănătatea dumneavoastră și vă sunt recunoscător. Constantin Rădulescu, prietenul vostru din inimă”.
Precizare: Dată fiind perioada dificilă cauzată de pandemia de Coronavirus, copiii fundației amintite nu au mai mers personal la sediul Consiliului Județean Vâlcea, așa cum s-a procedat în anii trecuți.