Premiile “NIŞTE ŢĂRANI” – Slătioara – Vâlcea – 15 Noiembrie 2014


SARARU SARARU_01

Sâmbătă, 15 noiembrie 2014, într-un decor pitoresc, de toamnă târzie,la Biserica Vioresti din Slatioara- județul Vâlcea, a avut loc acordarea premiilor anuale ale Fundatiei „Nişte Ţărani” al carei presedinte fondator este Dinu Săraru. La acest eveniment, au fost prezenți oameni de cultură și prietenii Fundației „Nişte Ţărani”: Dumitru Cornoiu-Prefectul județului Vâlcea, Florin Epure-Director Direcția Județeană pentru Cultură și Patrimoniul Național Vâlcea, Gl.lt.(r) Olimpiodor Antonescu, Prof.univ.dr. Elena Murariu, romancierul Ștefan Mitroi, istoricul Vartan Arachelian, criticul de artă Vasile Vasiescu, Primarul comunei Prundeni -Ion Horăscu, Primarul comunei Măldărești- Ionel Dragu și mulți alții.
Cei prezenti au participat la slujba arheierescă de mulţumire de la Bisericuţa potecaşilor din cătunul Vioreşti al comunei Slătioara, oficiată de Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului. Maestru de ceremonii a fost, şi de această dată, academicianul Dinu Săraru. A început prin a mulțumi ,în mod deosebit, pictorului restaurator , d-nei Elena Murariu, pentru restaurarea picturii murale exterioare de la biserica Viorești-Slatioara, dar și celor prezenți, majoritatea fiindu-i prieteni de suflet. Cu această ocazie, s-a anunțat oficial oferirea funcției de președinte executiv al Fundației „Nişte Ţărani” d-lui gl.lt.(r) Olimpiodor Antonescu, care a fost și organizatorul acestui deosebit eveniment. Maestrul Dinu Sararu ne-a mai dat o veste extraordinară: după 40 de ani, într-o grafică excelenta, a apărut volumul “Niște țărani”….-”o ediție aniversară, o ediție de lux, o ediție atât de frumoasă, încât nu-mi vine să cred și îmi era frică că nu o să apuc să o văd, să o țin în mâinile mele…Și am ținut-o la Slptioara. Mi-a adus-o generalul Antonescu din tipografie. Este atât de frumoasă și sunt foarte împăcat sufletește!..deci am o liniște când privesc înainte, că Fundația va avea cine să o ducă mai departe…”-ne-a mărturisit maestrul.
Evenimentul a fost marcat de înmanarea premiilor Fundației “Niște Țăarani” chiar de academicianul Dinu Sararu:
*Marele premiu,ediția 2014-prof.univ.dr.Elena Murariu pentru expozițiile “Rădăcini Brâncovenești” și “Constantin Brâncoveanu-puterea viziunii”-2013 și „Puterea viziunii”și“Mărgăritare Brâncovenești” 2014 , consacrate celebrării martiriului brâncovenilor, opere de artă de originalitate picturală tulburătoare.
*Premiul pentru Literatură inspirată de universul țărănesc lucrării “Jocuri de nenoroc” sub semnătura romancierului Ștefan Mitroi.
*Premiul pentru Istorie lucrării “Mărturisiri Corneliu Coposu” semnată de romancierul și istoricul Vartan Arachelian.
*Premiul pentru Artă plastică ziaristului și criticului de arta Vasile Vasiescu.
*Premiul pentru Apostolat d-nei Maria Fifoiu și d-lui înv.Alexandru Fifoiu, creatorii primului Festival Național de Teatru Școlar din România, purtând numele romanului “Niște țărani” și aflat la cea de- a X-a ediție.
*Premiul pentru cel mai eficient primar de comună d-lui Damian Gheorghe-Primăria Ciugud, județul Alba.
*Premiul pentru cel mai bun olimpic internațional provenit din mediul rural-Crețu Tudor-Costel din comuna Grămești, județul Suceava.
*Premiul “Cel mai harnic țăran” -d-lui Chelcea D.Ion.
*Premiile pentru Solidaritate d-lui Sorin Mihăilescu-vicepreședinte al Fundației “Niște Țărani” și d-nei Elena Văduva-secretar general al Fundației “Niște Țăarani”.
Prof.dr. Florin Epure-Directorul Direcției Județene pentru Cultură Vâlcea a acordat o diplomă de excelență maestrului Dinu Săraru
-pentru organizarea de excepție a manifestărilor culturale în anul comemorativ al Sfinților Brâncoveni-500 de ani de la martiriul acestora
-pentru contribuția deosebită în demersul de aducere a Sfintelor Moaște ale domnitorului Constantin Brâncoveanu la Mănăstirea Hurezi
-pentru promovarea valorilor culturale brâncovenești în paginile revistei “Clipa-magazin al actualității culturale românești”
-pentru susținerea constantă a spiritualității și culturii tradiționale românești în cadrul valorilor universale.
Domnica Mărcuşi,  Director Ateneul Sătesc-Prundeni