Premierul României, prezent astăzi în Râmnicu Vâlcea și Horezu


Ludovic Orban va fi prezent astăzi, 29 decembrie 2019, în Vâlcea pentru a participa la manifestările ce vor fi organizate în județul nostru în memoria fostului prim-ministru liberal I. Gh. Duca. La ora 08.30, premierul se va afla în Râmnicu Vâlcea pentru a depune o coroană de flori la statuia lui I. Gh. Duca. De la ora 10.00, Ludovic Orban va participa la slujba de pomenire a lui I. Gh. Duca ce se va desfășura la Biserica Urșani din Horezu. Ulterior, de la ora 11.30, tot în Horezu, premierul va participa la ceremonia de depunere a unei coroane de flori la statuia lui I. Gh. Duca din acest oraș.