Premieră în Vâlcea: o localitate acordă sprijin financiar pentru familiile care au nevoie de bonă


Miercuri, 27 mai 2020, de la ora 08.30, Consiliul Local Horezu se va întruni în ședință ordinară pe luna în curs. Pe ordinea de zi a aleșilor locali din urbea de sub Buila (care se va desfășura cu respectarea măsurilor de protecție împotriva răspândirii virusului Covid-19) se vor regăsi nouă puncte. Patru dintre acestea prezintă o importanță sporită, astfel că le vom reda conform numerelor pe care le au în ordinea de zi a ședinței:
2.Proiect de hotărâre cu privire la aprobarea execuției bugetului local la data de 31.03.2020.
3.Proiect de hotărâre cu privire la aprobarea metodologiei privind acordarea unui ajutor financiar familiilor pentru plata serviciilor oferite de bonă.
4.Proiect de hotărâre cu privire la aprobarea studiului de fezabilitate și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „Desființare hală existentă, construire piață agroalimentară parter și parcare aferentă”.
5.Proiect de hotărâre cu privire la aprobarea susținerii financiare a echipei de fotbal „Asociația Club Sportiv Flacăra Horezu” în sezonul 2020/2021.