PP-DD Vâlcea a fost din nou la înălţime


• membrii acestei formaţiuni politice au depus coroane de flori la statuia din Scuarul Revoluţiei

Ziua Naţională a României a fost cinstită cum se cuvine de conducerile judeţeană şi municipală a Partidului Poporului – Dan Diaconescu, membri marcanţi ai acestei formaţiuni politice, dar şi simplii simpatizanţi, în special mulţi tineri, participând la ceremoniile organizate în Râmnic, la statuia din Scuarul Revoluţiei. Reprezentanţii PP-DD au depus coroane de flori şi au ţinut un moment de reculegere în memoria celor care şi-au dat viaţa pentru ca toţi românii să se poată bucura de o asemenea zi, ce aminteşte de Marea Unire realizată în anul 1918, la Alba Iulia. La acest eveniment, din partea filialei judeţene a Partidului Poporului au fost prezenţi: Eugen Mihalache – preşedinte PP-DD Vâlcea, Maria Simoiu – secretar executiv, Tiberiu Georgescu – preşedinte PP-DD Râmnicu Vâlcea şi consilier judeţean, Mircea Iova şi Teodor Trancă – consilieri judeţeni, Carmen Preda şi Iulian Voicu – consilieri locali, conducerea organizaţiei de tineret.