Povestea „Autostrăzii din vis” merge mai departe… cât mai departe de realitate


• CNAIR anunță că licitaţia pentru construirea loturilor de la capete  Sibiu –Pitești ar putea fi lansată în mai-iunie
• în total, mai puțin de 45 kilometri ar fi scoși la licitație
Licitaţia pentru capetele autostrăzii Sibiu-Piteşti va fi lansată în lunile mai-iunie, a declarat Ştefan Ioniţă, directorul general al Companiei de Drumuri, citat de Economica.net.
În acest moment, CNAIR are documentaţiile tehnice pentru secţiunile 1 şi 5. „Pentru aceste două secţiuni vrem să începem procedurile de achiziţie pe partea de proiectare şi execuţie. Bineînţeles, obstacolul principal, după discuţiile cu conducerea de la Mediu, eu consider că poate fi depăşit, atât timp cât există conlucrare iar lucrurile vor fi clare. Vom merge în paralel cu procedura la Mediu şi vom demara şi procedura de achiziţie pentru proiectare şi execuţie. Undeva prin mai – iunie vom avea această documentaţie ridicată în SEAP”, a spus directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Capetele viitoarei autostrăzi sunt secţiunea 1, Sibiu – Boiţa (14 kilometri) şi secţiunea 5, Curtea de Argeş – Piteşti (30 kilometri).