„POPULAȚIA ESTE SĂTULĂ să alerge după lemne în fiecare toamnă”


A declarat primarul Concioiu de la Gușoeni
Acum ceva vreme v-am informat că a fost emisă autorizația finală de înființare a sistemului de distribuție gaze naturale în comuna Gușoeni.
„Schimbările legislative din perioada actuală de Guvernare au generat întârzieri destul de mari în realizarea diferitelor proiecte de investiții pentru localitatea noastră, însă impedimentele au fost depășite, iar acum avem bucuria de a anunța faptul că vom intra în linie dreaptă cu proiectul de execuție a sistemului de distribuție gaze. Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei a emis Autorizația nr. 2403 /12.05.2021, prin care se autorizează înființarea sistemului de distribuție a gazelor naturale în comuna Gușoeni, cu satele aparținătoare Gușoeni, Spîrleni, Burdălești, Gușoianca, Măgureni și Dealu-Mare, iar în perioada imediat următoare va fi realizat de către concesionar – Premier Energy SRL. În scurt timp vom reveni cu ordinul de începere a lucrărilor”, declara edilul Nicolae Concioiu (foto, în stânga imaginii).
Iată că, zilele trecute, în zi de mare sărbătoare a creștinilor, primarul de la Gușoeni a primit vizita proiectanților din partea Transgaz, veniți special pentru a pregăti racordul şi proiectul pentru staţia de alimentare cu gaz ce urmează a se construi în spatele sediului primăriei.
„Așteptăm conducerea societății care a concesionat sistemul de alimentare cu gaze din localitate, pentru a stabili graficul lucrărilor ce vor avea loc în urma emiterii Ordinului de începere a lucrărilor. Acest grafic va fi prezentat locuitorilor, pentru ca ei să ştie când le va veni rândul pentru conectarea la sistem. Spun asta pentru că se va lucra pe tronsoane și cum va fi gata unul, oamenii vor fi racordaţi direct. Populația este sătulă să alerge după lemne în fiecare toamnă, acestea s-au scumpit, sunt din ce în ce mai greu de procurat şi manipulat mai ales pentru persoanele în vârstă. Astfel, toţi locuitorii aşteaptă să aibă gaz în casele lor”, a mai spus Concioiu.