Pompierii s-au luptat cu trei incendii


• foc la o clădire dezafectată, un adăpost de animale și o locuință

Miercuri, pompierii militari din cadrul ISU Vâlcea au fost solicitați pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o clădire dezafectată din Drăgășani. Până la stingerea incendiului au ars aproximativ 200 mp din acoperișul clădirii. Cauza pare a fi fumatul fără respectarea regulilor de apărare împotriva incendiilor. În aceeași zi, un incendiu a avut loc și la un adăpost de animale din comuna Livezi. Au ars suprastructura construită din lemn și 6 tone de nutreț (fân și lucernă). Cauza o constituie utilizarea unei surse de aprindere pentru a genera incendiu. Un scurtcircuit a dus și la distrugerea unui locuințe din comuna Fârtățești. Nu a fost afectat doar imobilul, ci a fost distrusă și aparatura electrocasnică, mobilierul și alte materiale textile.