„Poliţiştii locali pot aplica sancţiuni şi în domeniul circulaţiei pe drumurile publice”
• declară inspectorul Marian Bulgaru, care prezintă reglementări din Legea 155
Dacă în ediţiile de zilele trecute v-am prezentat, ca părţi ale activităţii Poliţiei Locale, felul cum funcţionează camerele video instalate în Râmnic şi atribuţiile în domeniul ordinii şi liniştii publice, de data aceasta am discutat despre reglementările în domeniul circulaţiei pe drumurile publice. Astfel, conform prevederilor Legii nr. 155/2010 privind înfiinţarea Poliţiilor locale din România, lucrătorii de la Poliţia locală a municipiului Rm. Vâlcea au stabilite atribuţii în domeniul circulaţiei pe drumurile publice. Astfel, poliţiştii locali asigură fluenţa circulaţiei pe drumurile publice din raza teritorială de competenţă, având dreptul de a efectua semnale regulamentare de oprire a conducătorilor de autovehicule. De asemenea, poliţiştii locali pot verifica integritatea mijloacelor de semnalizare rutieră şi sesizează nereguli constatate privind funcţionarea semafoarelor, starea indicatoarelor şi a marcajelor rutiere şi acordă asistenţă în zonele unde se aplică marcaje rutiere. În plus, participă la acţiuni comune cu administratorul drumului pentru înlăturarea efectelor fenomenelor naturale cum sunt ninsoare abundentă, viscol, vânt puternic, ploaie torenţială, grindină, polei. Este de menţionat faptul că un număr de 20 de poliţişti locali au efectuat cursul de formare profesională organizat la Centrul teritorial „Nicolae Golescu” din Slatina, din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, absolvindu-l prin examen, cu rezultate bune şi foarte bune.
Colaborări cu Poliţia Română
În colaborare cu structurile teritoriale al Poliţiei Române, poliţiştii locali participă la asigurarea măsurilor de circulaţie ocazionate de adunări publice, mitinguri, marşuri, demonstraţii, procesiuni, acţiuni de pichetare, acţiuni comerciale promoţionale, manifestări cultural – artistice, sportive, religioase sau comemorative. De asemenea, sprijină structurile teritoriale ale Poliţiei Române în asigurarea măsurilor de circulaţie în cazul transporturilor speciale şi al celor agabaritice pe raza teritorială de competenţă.
Constată contravenţii şi aplică sancţiuni
Inspectorul Marian Bulgaru ne-a detaliat exact reglementările legale privind dreptul poliţiştilor locali de a aplica sancţiuni în trafic. „Conform legilor în vigoare, poliţiştii locali constată contravenţii şi aplică sancţiuni pentru încălcarea normelor legale privind oprirea, staţionarea, parcarea autovehiculelor şi accesul interzis, având dreptul de a dispune măsuri de ridicare a autovehiculelor staţionate neregulamentar. De asemenea, constată contravenţii şi aplică sancţiuni pentru încălcarea normelor legale privind masa maximă admisă şi accesul pe anumite sectoare de drum, având dreptul de a efectua semnale de oprire a conducătorilor acestor vehicule. Mai doresc să precizez că poliţiştii locali pot aplica sancţiuni pentru încălcarea normelor rutiere de către pietoni, biciclişti, conducători de mopede şi vehicule cu tracţiune animală”, ne-a informat inspectorul Bulgaru. Mai trebuie spus că poliţiştii locali aplică prevederile legale privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat, al statului ori al unităţilor administrativ – teritoriale.