Peste 3.000 de elevi vâlceni au susținut prima probă scrisă a Bacalaureatului


• pentru doi dintre aceștia, sesiunea de vară s-a încheiat mai devreme: au fost prinși copiind și se mai pot prezenta la examene abia în toamna anului 2014


Astăzi, cele 12 centre de examinare din județul nostru au fost luate cu asalt de tinerii absolvenți de liceu dornici să scape cât mai rapid de singurul impediment ce îi mai desparte de maturitate, promovarea examenului de Bacalaureat. La prima probă scrisă, cea de Limba și literatura română, au participat 3.186 de elevi și au absentat 106. Doi candidați au încheiat însă mai devreme perioada examenelor din această sesiune, fiind surprinși copiind cu ajutorul telefoanelor mobile. Conform Metodologiei de organizare şi desfăşurare a examenului de Bacalaureat, art. 96, al. 1, „candidaţii care au fost eliminaţi de la o probă, pentru fraudă sau tentativă de fraudă, nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni. Aceştia vor relua integral examenul de Bacalaureat”.

De asemenea, s-au înregistrat patru cazuri speciale ce au necesitat aprobarea Comisiei Naţionale de Bacalaureat şi alte trei cazuri speciale care au primit acordul Comisiei Judeţene. Cazurile speciale se referă la copiii cu probleme de sănătate deosebite şi care, conform legislaţiei în vigoare, pot susţine examenul de Bacalaureat, fie în săli special amenajate, fie la domiciliu.

Perioada de examene se va încheia în această săptămână, absolvenții clasei a XII-a având de susținut alte două probe scrise, miercuri și vineri.