Pensionarii lui Dinescu, la ceas de bilanț


• 2018, an pe minus, comparativ cu 2017
• sporul negativ vizează doar membrii unității
Recent, conducerea Uniunii Generale a Pensionarilor din România, filiala Vâlcea, prin președinte Gheorghe Dinescu, a realizat o analiză privind înscrierile și ieșirile pe 2018, comparativ cu 2017. Astfel, conform datelor furnizate, în 2018, s-au înscris 792 de noi-membri și au ieșit 901, din care 669 prin deces. Se constată, așadar, un spor pe minus de 109 persoane. În anul 2017, lucrurile au stat mult mai bine: s-au înregistrat 987 de primiri, adică noi-membri, și au ieșit 842, din care 654 prin deces. Sporul a fost favorabil, de 145 de persoane. Situația pe trimestre, în 2018, a fost următoarea:
• trimestrul I – 283 de noi-înscriși, 262 de retrageri din care 171 prin deces, în timp ce, în aceeași perioadă a anului 2017, au fost 341 de noi-înscriși, 243 de retrageri din care 193 decedați;
• trimestrul II – 182 de intrări, 230 ieșiri din care 170 decese, în timp ce-n 2017: 207 intrări, 207 ieșiri din care 158 decese;
• trimestrul III – 182 intrări, 200 ieșiri din care 151 prin deces, iar în 2017, aceeași perioadă – 252 de intrări, 186 ieșiri din care 148 decese;
• trimestrul IV – 145 de intrări, 209 ieșiri din care 177 decese, iar în 2017 – 187 intrări, 206 ieșiri din care 155 decese.
Din 1954, peste 60.000 de persoane au trecut pragul CAR Pensionari Râmnicu Vâlcea, iar din 1991 au devenit și membri ai Uniunii Generale a Pensionarilor din România, filiala Vâlcea, asociație de luptă pentru drepturile pensionarilor pentru un trai mai decent.